Header News Buzau 2026
Razii cu efective mărite în cele două municipii și secțiile arondate

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău și Râmnicu Sărat, dar și ai secțiilor arondate, au desfășurat mai multe acțiuni de tip razie.

Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor comise cu violenţă, a actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice în zona localurilor şi unităţilor de alimentaţie publică, prevenirea şi combaterea abaterilor la regimul circulaţiei rutiere şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, în cadrul activităţilor fiind efectuate verificări şi cu privire la modul de asigurare cu pază a mai multor obiective de pe raza municipiului Buzău.

În cadrul acţiunii au fost constituite dispozitive de scotocire şi control care au acţionat inclusiv în zona unităţilor de alimentaţie publică pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice ce s-ar putea produce pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștiilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, dar și a jandarmilor și polițiștilor locali.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 345 de persoane, au fost controlate peste 130 de autovehicule și 20 de societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24.000 de lei.

Dintre acestea, 28 au fost aplicate conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 55 au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și 3 pentru alte acte normative.

E.S.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top