
În prima lună a anului 2026, cei 10 comisari din cadrul GNM – CJ BUZĂU au efectuat un număr total de 58 de inspecții, din care 15 au fost inspecții planificate și 43 neplanificate.
În ceea ce privește inspecțiile neplanificate, comisarii din cadrul GNM – CJ BUZĂU au efectuat:
1 inspecție în urma autosesizării Gărzii Naționale de Mediu;
6 controale ca urmare a unor sesizări/petiții;
33 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu;
1 inspecție pentru verificarea realizării măsurilor stabilite la controalele anterioare;
2 inspecții efectuate împreună cu alte autorități.
Principalele neconformități constatate, în urma controalelor menționate au fost:
încălcarea prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz - desfășurarea activității de către operatori economici fără solicitarea și obținerea autorizațiilor emise de autoritățile competente pentru protecția mediului; încălcarea prevederilor HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor - lipsa evidenței gestiunii deșeurilor;
încălcarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României - lipsa formularelor de încărcare - descărcare deșeuri;
încălcarea prevederilor HG nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor - depozitarea pe sol a anvelopelor uzate;
încălcarea prevederilor OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu - neîntocmirea și nedepunerea la AFM București a declarațiilor pentru ambalajele puse pe piața națională;
nerealizarea măsurilor impuse la controalele anterioare.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 19 sancțiuni - amenzi contravenționale în valoare de 188.500 de lei, impunându-se și măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Totodată, a fost aplicată și o sancțiune complementară de desființare a lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială pentru încălcarea prevederilor art.23, alin. (1) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.
Ing.jr. Carmen-Adriana Ichim, Comisar șef GDM Buzau
