
Poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii de la Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” și la Centrul Școlar de Educație Incluzivă, din Buzău.
Polițiștii au adus în atenția elevilor lansarea Concursului național de creație ,,Eroul din clasă” , ce are ca scop încurajarea creativității și originalității, îmbunătățirea abilităților de colaborare, comunicare și design grafic, stimularea gândirii critice, cultivarea și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play, cât și provocarea elevilor de a contribui la crearea unei atmosfere mai sigure și mai respectoase în școală.
Discuțiile s-au conturat pe tema prevenirii situațiilor de bullying, partenerii de dialog discutând punctual pe marginea Ghidului de prevenire și gestionare eficientă a bullyingului ”Eroul din clasă”. Acesta a fost elaborat pentru elevi cu scopul de a facilita recunoașterea și înțelegerea fenomenului, precum și pentru a le oferi instrumente practice și resurse eficiente pentru gestionarea conflictelor.
Au fost abordate, în completare, subiecte de actualitate precum pericolele anturajului nepotrivit în viața reală sau în mediul virtual, traficul de persoane, portul/folosirea obiectelor periculoase fără drept și riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.
Pentru o bună înțelegere a termenilor utilizați și a implicațiilor acestora, polițiștii au folosit exemple practice și au oferit explicații referitoare la prevederile legale care reglementează răspunderea penală a minorilor.
Întâlnirea nu s-a încheiat înainte de a face o scurtă, dar importantă parcurgere a regulilor de circulație pe drumurile publice, a semnificației semnelor de circulație și a modalităților preventive prin care se pot asigura că nu vor fi implicați în accidente rutiere.
Tot ieri, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, alături de polițiștii Postului de poliție Măgura, au defășurat activități cu elevii Școlii Primare Ciuta.
Activitățile s-au desfășurat sub egida Proiectului ”SCOATE VIOLENȚA ȘCOLARĂ DIN ANONIMAT!”.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
