
Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat acţiunile pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, fiind aplicate 200 de sancțiuni contravenționale.
Aparatele radar care au acţionat pe principalele artere de circulaţie au înregistrat 54 de autovehicule ce au depăşit regimul legal de viteză.
În urma acțiunilor, polițiștii au reţinut 3 permise de conducere în cazul unor șoferi ce au fost depistați conducând autovehiculele cu viteze cuprinse între 114 și 124 km/h, pe DJ102H și DN1B. Este și cazul unui șofer de 33 de ani, din Glodeanu Siliștea, surprins de aparatul radar amplasat în localitatea Cârligu Mare, în timp ce gonea cu viteza de 114 km/h.
Alte 3 permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire. Doi dintre aceștia, tineri șoferi de 22 de ani, din Buzău și Nehoiu, au fost surprinși de echipajul de poliție rutieră ce acționa pe DN10, în localitatea Unguriu, în timp ce s-au angajat în efectuarea unor depășiri riscante, punând în pericol siguranța traficului rutier. Cel de-al treilea șofer, un buzoian de 55 de ani, a predat permisul polițiștilor, după ce s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini ce aștepta la un semafor din municipiul Buzău.
De asemenea, în intervalul orar 10.00-13.00 și 15.00-18.00, polițiștii Biroului Rutier de la Poliția municipiului Buzău au acționat pentru respectarea priorității de trecere, atât pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului, cât și vehiculelor ce au acest drept. În urma activităților, 9 dintre șoferii care nu au acordat prioritate au fost sancționați contravențional și le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce. De asemenea, pentru că nu au respectat regulile rutiere și și-au pus în pericol viața, 16 pietoni și bicicliști au fost sancționați la regimul circulației.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru neutilizarea centurii de siguranţă (46), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (4), precum şi pentru alte abateri în trafic (39).
Valoarea totală a amenzilor a fost de peste 55.000 de lei.
Tot ieri, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
RECOMANDĂRI RUTIERE PENTRU SEZONUL RECE
Pentru o călătorie sigură în condiţiile unor temperaturi scăzute şi fenomene meteo specifice anotimpului rece, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere şi să aibe în vedere următoarele:
Dotarea autovehiculelor cu anvelope pentru sezonul rece.
Informarea asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
Evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
Echiparea autoturismului cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
Asigurarea unei rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
Utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
Păstrarea unei distanţe mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
Respectarea indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a ambulanțelor.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
