ALERTĂ DE PETE SOLARE IMPORTANTE: Când a început weekendul, pata solară 4366 nu exista. Acum este un gigant de aproape 10 ori mai mare decât Pământul. Creșterea rapidă a petei solare o face instabilă și susceptibilă la erupții. Într-adevăr, aceasta a declanșat deja o erupție M7-X1-M6 cu trei vârfuri, descrisă mai jos. Potrivit astronomilor de la Spaceweather, mai multe erupții sunt în curs de desfășurare.

Noua pată solară - 4366 are un câmp magnetic instabil de „clasa delta” care “trosnește” cu erupții solare puternice. Ieri, a produs o erupție M7-X1-M6 care a durat împreună mai mult de 6 ore.

Deja, observatorii de la cateva Centre specializate din lume au observat radiațiile ultraviolete extreme provenite de la erupție care au ionizat partea superioară a atmosferei Pământului. Aceasta, la rândul său, a provocat o pană de curent radio pe unde scurte, centrată pe Atlanticul de Sud, atingând marginile Americii de Sud și Africii. Operatorii radioamatori au experimentat pierderi de semnal sub 20 MHz timp de ore în jurul orei 12:30 UTC.

Sa ne aducem aminte de un eveniment important in domeniu…Evenimentul Carrington – Ziua în care Soarele a lovit Pământul!

În zorii zilei de 1 septembrie 1859, astronomul britanic Richard Carrington a observat o explozie luminoasă pe suprafața Soarelui — un fenomen care avea să devină cel mai puternic eveniment geomagnetic documentat vreodată. Relatările tehnice din epocă indică până și funcționarea telegrafului fără baterii, datorită curenților induși geomagnetic: „Chiar și când telegrafiștii au deconectat bateriile… curenții induși de auroră au permis transmiterea mesajelor.” („Even when telegraphers disconnected the batteries… aurora‑induced electric currents… allowed messages to be transmitted.” — NASA, 2008).

Nopțile care au urmat au avut ceva neliniștitor, ca o eroare în ordinea cosmică. Cerul s-ar fi aprins în roșu, ca o văpaie, verde electric și violet metalic — culori care coborau până deasupra orașelor ca niște draperii de plasmă. Aurora boreală va fi ajuns până în Caraibe; marinarii scriau că „oceanul părea luminat de un incendiu nevăzut”. Oamenii se trezeau în toiul nopții convinși că răsare soarele, iar lumina difuză era descrisă în presă ca „o dimineață fantomatică în plină noapte”. În birourile telegrafice, aparatele scânteiau, liniile trosneau, iar operatorii erau aruncați înapoi de șocuri electrice spontane. Pentru 1859, a fost miracol. Pentru modernitate, pare scenariu SF.

Privit din prezent, nu mai este o curiozitate istorică, ci un cartonaș roșu tehnologic. NASA notează, în analiza lui Ladbury (2014), că episodul Carrington din 1859 „a fost cel mai mare eveniment de particule solare observat”. În plus, raportul Lloyd’s & AER arată că o furtună solară majoră ar putea afecta rețelele electrice, sateliții, comunicațiile globale și navigația, generând pagube economice persistente și solicitând măsuri de atenuare dedicate (Lloyd’s & Atmospheric and Environmental Research, 2013). Într-o lume interconectată, o astfel de lovitură solară nu ar fi apocalipsă, ci un test sever al rezilienței civilizației moderne. Cred că este un memento potrivit căruia, până și în era algoritmului, Soarele încă dictează regulile.

SURSE: https://spaceweather.com/, Observatorul de Dinamică Solară al NASA, Contributors.ro