Header News Buzau 2026
Banii românilor din fondul de pensii Pilonul II ar putea fi redirecționați către firme românești!

Radu Burnete, consilierul prezidențial al lui Nicușor Dan spune ca ar fi bine ca o parte din banii din Pilonul 2 de pensii, un procent care nu ar trebui să depășească 3%, ar putea fi direcționat către firmele românești care doresc să se extindă. "E o idee care se discută de foarte multă vreme, nu e nimic ieșit din comun. La fel ca alte țări din regiune, și noi putem decide să permitem fondurilor care administrează Pilonul II să investească o sumă mică, poate 1%, 2%, 3% din banii aceia nu doar în titluri de stat, ci și în alte instrumente financiare.
De exemplu, în acțiuni ale companiilor românești sau obligațiuni emise de companiile românești. Tipul ăsta de investiții nu ar face decât să ajute aceste companii să facă la rândul investiții. E vorba doar de o diversificare de portofoliu pentru aceste fonduri de pensii. Nu am făcut asta până acum pentru că am vrut să fim prudenți. Orice reglementator, cum e la noi ASF-ul, vrea să se asigure că banii românilor din fondurile de pensii sunt în siguranță și nu sunt investiți în chestii riscante, tocmai de aceea vorbim de 3%. E ceva ce face toată lumea în regiunea noastră. Poți să descoperi o companie din asta când e mică, s-o finanțezi, ea să ajungă foarte mare și atunci toată lumea are de câștigat. Poți să investești direct în companii care sunt deja listate la bursă. Fondurile de pensii ar putea, într-o mică măsură, să cumpere astfel de instrumente financiare.
Fondurile de pensii nu vor fi obligate în niciun caz. Legislația trebuie să permită, doar dacă aceste fonduri doresc, ca ele să investească un procent mic. Cei care administrează aceste fonduri trebuie să ia singuri deciziile. În mod ideal, ne-ar prinde și nouă bine un fond suveran cum are Norvegia, spre exemplu. Să vedem dacă îl putem face. În ce măsură România are bani să construiască un asemenea fond suveran, e o întrebare care trebuie analizată serios, e cale lungă până acolo", a declarat Radu Burnete, consilier economic prezidențial, pentru Observator.
SURSE: ziare.com, Observator

Scroll to Top