
Oamenii legii din cadrul Secției de poliție rurală Pogoanele au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 46 de ani, din Brăila, pentru infracțiuni la regimul circulației.
Bărbatul a fost depistat pe DN2C, în Pogoanele, în timp ce conducea un autovehicul.
În urma verificării bazelor de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Mai mult, mașina condusă de acesta nu figura ca fiind înmatriculată.
Astfel, polițiștii au demarat cercetări pentru conducere având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, respectiv pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce a atras și sancționarea contravențională a șoferului.
Ulterior, bărbatul a fost prezentat parchetului cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
ALT CAZ:
La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr de 23 de ani, din Zărnești, pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost depistat pe DJ203K, în Săpoca, în timp ce conducea un autovehicul.
În urma verificării bazelor de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și continuării cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
