
Ofiterii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acţiune pe linia respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea partidelor de vânătoare, precum şi pentru prevenirea accidentelor în timpul practicării vânătorilor.
În cadrul acțiunii, polițiștii , au identificat un număr de 11 persoane, participanţi la o partidă de vânătoare, pe raza unui fond de vânătoare din extravilanul localităţii Buda Crăciuneşti.
În urma testării acestora cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că trei bărbați cu vârste cuprinse între 46 și 58 de ani se aflau sub influnța băuturilor alcoolice.
Faţă de aceştia a fost dispusă măsura de siguranţă de ridicare a armelor şi muniţiilor, precum şi măsura sancţionării contravenţionale şi măsura complementară de anulare adreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.
Totodată, polițiștii au stabilit că un bărbat de 48 de ani nu ar fi avut asigurată arma şi muniţia deţinută legal în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor, fiind dispusă măsura sancţionării contravenţionale, precum şi măsura complementară de suspendare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.
În final, toţi participanţii au fost instruiţi cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 – vânătorii și a protecției fondului cinegetic și Legii nr. 295/2004 – privind regimul armelor și al munițiilor.
Polițiștii atrag atenția că pericolul social al nerespectării normelor de siguranță la vânătoare și a condițiilor de port și folosire a armelor letale este unul ridicat, ce poate duce la producerea unor incidente grave.
SURSA: IPJ Buzau
