Cu aproape douăsprezece milioane de ani în urmă, o întindere de apă de o magnitudine copleșitoare, cunoscută sub numele de Marea Paratethys, domina peisajul, acoperind o suprafață mult mai mare decât actuala Mare Mediterană.

Deseori evocată drept cel mai mare lac din istoria Terrei, destinul său enigmatic și dispariția sa au stârnit curiozitatea oamenilor de știință, care au căutat să deslușească misterele ce au dus la dispariția sa.

Paratethys a prins contur în perioada oligocenă, un moment geologic crucial când, în urma ascensiunii masive a lanțurilor muntoase precum Alpii, Carpații, Dinaridele, Taurusul și Elburzul din nordul Iranului, o porțiune din vechiul Ocean Tethys a fost izolată.

În apogeul său, această masă de apă se întindea de la Alpii orientali până în actualul Kazahstan, cuprinzând peste 2,8 milioane de kilometri pătrați și deținând un volum impresionant de peste 1,77 milioane de kilometri cubi de apă.

Pentru a înțelege mai bine dimensiunea colosală, este suficient să ne imaginăm un volum de apă de peste zece ori mai mare decât cel al tuturor lacurilor de apă dulce și sărată de pe Pământ, reunite.

O echipă de cercetători, condusă de paleooceanograful Dan Palcu de la Universitatea din São Paulo, Brazilia, a adunat indicii prețioase din arhivele geologice și fosile. Misiunea lor a fost să identifice schimbările de mediu care au contribuit la dispariția graduală a acestei mări interioare.

Studiul lor, publicat în prestigioasa revistă Scientific Reports, subliniază patru evoluții climatice majore care au redus considerabil dimensiunile lacului pe parcursul existenței sale de cinci milioane de ani.

Unul dintre cele mai dramatice episoade de contracție a avut loc acum aproximativ 7,65 până la 7,9 milioane de ani. Atunci, nivelul apei a scăzut cu circa 250 de metri, ceea ce a dus la pierderea a până la o treime din volumul său de apă și a peste două treimi din suprafața sa.

O consecință directă a fost o creștere semnificativă a nivelurilor de salinitate în bazinul său central, zona care astăzi corespunde Mării Negre. În vremurile sale de glorie, Paratethys era un sanctuar pentru o biodiversitate marină unică.

Multe dintre cetacee și alte specii de foci care populau aceste ape erau, în esență, versiuni miniaturale ale rudelor lor din marea liberă de astăzi, adaptate la cerințele stricte ale acestui mediu restrâns.

Un exemplu remarcabil este Cetotherium riabinini, o balenă cu o lungime de doar trei metri, cea mai mică balenă descoperită vreodată în arhivele fosile. Aceste transformări profunde nu au fost fără repercusiuni asupra vieții marine.

Multe specii au dispărut, inclusiv numeroase tipuri de alge unicelulare și alte organisme microscopice care pluteau liber.

Însă, conform ciclului neîncetat al vieții, aceste dispariții au deschis calea pentru apariția unor noi specii, care au prosperat pe țărmurile proaspăt expuse, transformate în pajiști fertile.

În nordul Paratethysului, unde sedimentele atestă schimbări climatice repetate pe termen lung, arhivele fosile relevă prezența strămoșilor oilor și caprelor moderne, care rătăceau alături de antilope primitive.

Același fenomen s-a petrecut și mai la sud, în ceea ce este acum vestul Iranului, unde au apărut strămoșii girafelor și primii elefanți.

Cercetătorii sugerează că patru perioade lungi de secetă, survenite între 6,25 și 8,75 milioane de ani în urmă, au determinat probabil aceste creaturi să migreze spre sud-vest, în Africa. Marea Paratethys și-a atins sfârșitul final acum aproximativ 6,7 până la 6,9 milioane de ani.

Această „stingere” a fost provocată de apariția unei ieșiri, un canal rezultat din eroziune, la marginea sa sud-vestică. Această ieșire, despre care se crede că este astăzi scufundată sub Marea Egee, a dat naștere unui râu scurt, ce și-a găsit în cele din urmă drumul către Marea Mediterană.

Disparția Mării Paratethys nu a marcat doar sfârșitul unei imense întinderi de apă, ci a lăsat și o moștenire geologică și ecologică care continuă să modeleze peisajele și ecosistemele regiunii până în zilele noastre.

Depozitele sedimentare rezultate din secarea Paratethysului au îmbogățit solurile, favorizând dezvoltarea unor ecosisteme terestre diverse.

Cercetătorii subliniază că aceste soluri fertile ar fi putut juca un rol crucial în apariția și răspândirea primelor civilizații agricole în această parte a lumii.

Mai mult, vechile margini ale acestui lac colosal, materializate astăzi prin câmpii, platouri și lanțuri muntoase, continuă să fie mărturia unor tulburări tectonice și climatice care au transformat regiunea acum milioane de ani.

Dispariția Mării Paratethys a avut, de asemenea, implicații de durată asupra evoluției speciilor și a migrațiilor animale. Secarea progresivă și variațiile climatice asociate au creat noi coridoare ecologice și bariere naturale, influențând mișcările și adaptările speciilor terestre și acvatice.

Aceste transformări au contribuit la modelarea biodiversității unice a regiunii, ducând la diversificarea speciilor adaptate la medii aride sau semi-aride. În plus, zonele costiere secate au permis unor specii marine să se adapteze la viața terestră, marcând o tranziție ecologică esențială.

Aceste evenimente, deși întinse pe milioane de ani, oferă o perspectivă fascinantă asupra rezilienței și ingeniozității vieții în fața unor transformări majore ale mediului.

SURSE: Curiozitate.ro, Scientific Reports,