Zeno Sustac - Conflictolog si doctor in filosofie: "În decembrie am semnat articolul „Despre clanurile din Educație”, o analiză a feței necurate a învățământului autohton, care a atras un interes considerabil, depășind 120.000 de cititori unici. Materialul publicat și-a atins fără doar și poate scopul, feedback-ul venit din partea profesorilor din întreaga țară fiind răvășitor (conform relatărilor, nu există județ în care impostura educațională să nu îmbrace forma politizării feroce).
Indiferent dacă ești profesor sau părinte, abuzurile din zona politizării pot fi sesizate din interiorul sistemului doar unor structuri, la rândul lor, intens politizate: conduceri de școli, inspectorate sau minister. Deloc surprinzător, impedimentul este unul cu adevărat major; cunoașteți proverbul popular „Corb la corb nu-și scoate ochii”.
În anul 2009, ministrul învățământului Mircea Miclea spunea, într-un interviu, despre „chestiunea clanurilor” din universitar: „Câtă vreme se menţine sistemul colegial, clanurile şi nepotismele se vor menţine. Chiar dacă eşti un decan bun, să zicem, şi vrei să institui meritocraţia în facultate, alegerea sau realegerea ta depinde de voturile lor. Îţi dau puterea, dar te leagă la mâini şi-ţi fac cu ochiul, complice.
”În 2010, fostul ministru al educației Daniel Funeriu declara, fără echivoc: „Nu mai vreau găşti şi clanuri în universităţi“, reconfirmând, de la cel mai înalt nivel, existența acestora.În anul 2011, pe blogul personal, Daniel David afirma: „Eu (..) voi refuza mereu să fac parte din găşti şi clanuri universitare, chiar dacă unii (adesea din presă) ţin cu tot dinadinsul să mă bage şi pe mine în ele.” Cu prilejul articolului de acum 14 ani, fostul ministru a făcut referire, în repetate rânduri, la existența acestora: „Da, clanurile universitare fac rău sistemului de educaţie şi cercetare. (…) Prin «clan universitar» înţeleg un grup de oameni între care există relaţii de rudenie, asociaţi în vederea unor scopuri reprobabile şi/sau aflaţi în conflict de interese. «Gaşca universitară» este similară ca semnificaţie, dar relaţia de rudenie nu mai este o condiţie necesară apartenenţei la gaşcă (sic!). Atât clanurile, cât şi găştile universitare trebuie interzise şi controlate într-o universitate modernă. (…)
Mesajul corect trebuie să fie interzicerea clanurilor/găştilor universitare, definite legal şi moral în mod clar, pe oricine or fi reprezentând ele.” Pe scurt, ministrul David știa despre existența acestor clanuri, însă nu a făcut absolut nimic în timpul mandatului pentru a le destructura sau pentru a le reduce influența. În preuniversitar, lucrurile sunt și mai grave: găștile cu filiație politică au acaparat în totalitate acest palier și au instituit un sistem al umilinței profesionale.
Mă bucur nespus că ideile mele generează reacții, fie ele și dincolo de Prut; nimeni nu e profet la el acasă. Fostul ministru al Educației din Republica Moldova, Corneliu Popovici, reia, cuvânt cu cuvânt, spusele mele din articolul „Despre clanurile din Educație” și atacă frontal fenomenul: „Referindu-se la situația profesorilor, Corneliu Popovici vorbește despre o «triere» dură a cadrelor didactice. «Fie săruți inelul șefului și intri în rîndul agreaților, fie îți asumi o insecuritate profesională majoră și devii o țintă», avertizează fostul ministru. El afirmă că, în aceste condiții, «inechitățile și abuzurile sunt la ordinea zilei», iar «cine nu se aliniază – fie că vorbim despre directori, profesori, părinți, studenți sau elevi – este pedepsit aspru».
În final, Corneliu Popovici explică – de parcă aș fi eu! – de ce acest sistem rezistă în timp. «O structură de învățămînt sau de cercetare necontrolată este o structură din care nu pot fi stoarse voturi, onoruri, venituri, foloase, titluri și funcții», conchide el.”Deși corup și infestează întregul sistem, iar existența lor este cunoscută de toți, aceste grupuri nelegitime de putere sunt tolerate și chiar recompensate, fiind integrate în lanțul decizional de la cel mai înalt nivel al educației. Sunt la fel de nocive ca termitele sau ca roiurile de lăcuste.
Clanurile sunt construite, la bază, pe formațiuni politice, se ramifică apoi pe laturi de relații de familie, de afaceri, de afecțiune, de oportunitate sau de tovărășie. Respectivele structuri au clanuri rivale pe care le respectă și tolerează cât timp interesele nu le sunt încălcate. Aceste organizații paralele parazitează și conduc învățământul autohton de peste trei decenii; este de ordinul evidenței că nu urmăresc binele comun al elevilor și profesorilor, ci îl subminează. Există un soi de alternanță tacită la putere între „marile clanuri” și un noncombat strategic, în scopul conservării dominației asupra sistemului.
Existența clanurilor din învățământ, adevărate carteluri menite să controleze și să exploateze învățământul autohton și activitățile conexe, influențează grav calitatea educației autohtone. Nu o spun doar eu, o spune și Transparency International România: „Numirea şi promovarea profesorilor din considerente politice şi din interese personale duce la scăderea calităţii învăţământului, datorită faptului că profesorii care ajung să predea sunt slab pregătiţi, precum şi la răspândirea corupției în sistemul de învăţământ – cineva care a acceptat să fie promovat într-un mod corupt nu va avea scrupule în a accepta mită pentru a da o notă mai bună.”
Multe abuzuri, neglijențe și nefuncționalități rezidă din intangibilitatea politică. Antidotul este disponibil, însă trebuie administrat de sistem: eliminarea oricărui instrument politic din învățământ. Atenție: nu înlocuirea controlului politic exercitat de un partid cu controlul exercitat de alt partid, ci înlăturarea factorului politic în totalitate!
V-ați întrebat vreodată câte „persoane-parazit” întreține un inspector școlar general? Vorbim de sute. La nivel național, acest mecanism ajunge să susțină zeci de mii de profitori, iar parvenitismul educațional s-a infiltrat atât de adânc în sistem, încât a devenit normă, uzanță, mod de funcționare.Pe foarte scurt, învățământul este sabotat în mod tradițional din interior, iar spectatorii profesori, cei care au de suferit cel mai mult, nu schițează gesturi de dezaprobare, din teamă sau indiferență. Educație politizată înseamnă educație de slabă calitate, parazitată de interese nelegitime. De 35 de ani vedem un dans al grupurilor de interese nelegitime, în detrimentul binelui public. Pleacă un clan, vine altul să-și ia în primire feuda. Menținerea politizării educației este sinonimă cu sabotarea învățământului, acțiune care se realizează voit, la nivel statal, prin politici educaționale cinice. În toată această perioadă, niciun ministru al Educației nu și-a asumat, în mod explicit, depolitizarea sistemului; mereu „groparul” de la Educație a avut statut fals de „vindecător autorizat”.
Miniștrii Mircea Miclea și Daniel Funeriu sunt – în accepțiune personală – singurii care au făcut o oarecare notă discordantă. Într-un stat cu adevărat funcțional, societatea nu tace atunci când educația derapează. În România, tăcerea pare regula. Școala ne învață că „vorba dulce mult aduce” și că „tăcerea e de aur”, deși ar trebui să fie limpede pentru toți că educația nu este problema „altora”, ci destinul comun al societății românești.
Apropo, „neagră” nu este culoarea cretei, ci textura opacității morale pe care aceasta o lasă în urmă.
Zeno Sustac este avocat, scriitor, doctor in filosofie, conflictolog, expert european in domeniul ADR, mediator, practician in insolventa, coordonator & fondator al grupului "Parintii Elevilor din Romania" si Presedinte al Asociatiei pentru DepolitizareaEducatiei.
SURSA: Ziare.com