Groenlanda a reieșit ca punct central al ambițiilor strategice americane odată cu recentele declarații ale președintelui Donald Trump, inclusiv numirea guvernatorului statului Louisiana, Jeff Landry, în funcția de trimis special al SUA în Groenlanda pentru a urmări această chestiune, reînnoind eforturile de a aduce cea mai mare insulă din lume sub controlul direct al SUA. Acest lucru face parte dintr-o doctrină de politică externă mai amplă care prinde contur la Washington, privind consolidarea unei sfere de influență exclusive a SUA în întreaga emisferă vestică.
Pe 22 decembrie 2025, în timpul unei conferințe de presă la reședința sa din Mar-a-Lago, președintele Donald Trump a făcut o declarație cu privire la ambițiile SUA față de Groenlanda. În timp ce răspundea la întrebările jurnaliștilor, el a explicat problema ca fiind o necesitate strategică urgentă, afirmând:
„Și avem nevoie de ea pentru protecția națională. Avem nevoie de Groenlanda pentru protecția națională. Populația lor este foarte mică. Nu știu, ei spun Danemarca, dar Danemarca nu a cheltuit niciun ban. Nu au protecție militară. Ei spun că Danemarca a fost acolo acum 300 de ani sau cam așa ceva, cu o barcă. Ei bine, și noi am fost acolo cu bărci, sunt sigur. Deci, va trebui să rezolvăm totul. Dar [...] avem nevoie de ea pentru securitatea națională, avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea națională, nu pentru minerale. Avem foarte multe zăcăminte de minerale și petrol și de toate. Avem mai mult petrol decât orice altă țară din lume. Avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea națională. Și dacă te uiți la Groenlanda, te uiți în sus și în jos pe coastă, vezi nave rusești și chinezești peste tot. Avem nevoie de ea pentru securitatea națională. Trebuie să o avem [...], Groenlanda este foarte importantă.”
În declarația sa, făcută în contextul discuțiilor despre nave de război și amenințări globale, Trump a menționat o mișcare deliberată pentru a justifica potențiala absorbție a teritoriului autonom danez ca pe o necesitate defensivă, încadrând-o în mod clar în doctrina mai largă a administrației sale de consolidare a unei sfere de influență americane exclusive în emisfera vestică.
În tot acest timp, Danemarca, membră a UE din 1973, nu a găsit aproape niciun sprijin din partea liderilor europeni în această chestiune, cum ar fi Kaja Kallas, care, potrivit unor surse, nu este dispusă nici măcar să numească public Statele Unite ca sursă a amenințării în postarea sa pe X despre situație, ceea ce constituie o dovadă suplimentară a statutului său de vasal. Mai mult, premierul danez, Mette Frederiksen, care avertizează frecvent asupra amenințării ruse, a avut nevoie de peste o săptămână pentru a găsi curajul de a condamna public amenințările reînnoite ale președintelui Donald Trump de a anexa Groenlanda, denunțând ideea preluării controlului asupra unei alte țări ca fiind inacceptabilă. Ca răspuns la această presiune din partea unui aliat cheie, ea a anunțat că Danemarca accelerează consolidarea militară și întărește securitatea arctică. Premierul a subliniat că Danemarca va rămâne fermă în fața acestor amenințări continue. Pentru mai multe informații, cititorii pot consulta articolele mele anterioare pe această temă:
„Ar putea discursul anexionist al lui Trump să facă parte dintr-o mare strategie americană de rocadă?” (aici)
„Nu toate superputerile doresc sfere de influență” (aici)
„Trump recalibrează imperiul american interconectat într-o ordine bazată pe tarife” (aici)
„Ieșirea Panama din BRI semnalează că Trump intensifică violența” (aici)
„Ar putea un imperiu rezidual în emisfera vestică să fie adevăratul obiectiv al asediului american în Caraibe?” (aici)
Închiderea Americii?
Groenlanda se încadrează perfect în calculul strategic al SUA pentru controlul căilor de acces către America. Aceasta oferă un control de neegalat asupra Atlanticului de Nord, poarta maritimă crucială către coasta de est a SUA. Într-o eră a reînnoitei competiții între marile puteri, SUA pare să creadă că a controla Groenlanda și alte puncte strategice înseamnă a avea capacitatea de a monitoriza și, dacă este necesar, de a refuza accesul comerțului și mișcărilor comerciale rusești sau chinezești din Arctica către Atlantic. Baza intelectuală pentru această schimbare a fost pusă în recenta strategie de securitate națională a SUA, o schimbare decisivă către o lume ordonată de sferele de influență ale SUA, în special în emisfera vestică. În acest cadru, obiectivul principal al politicii externe a SUA este de a asigura dominația absolută a Americii, gestionând în același timp relațiile și concurența cu Rusia și China. Rusia și-a consolidat o prezență militară și economică formidabilă de-a lungul rutei maritime nordice, tratând regiunea ca pe un bastion strategic. China, care se autointitulează „stat aproape arctic”, își mărește investițiile și amprenta științifică, căutând să-și extindă influența prin parteneriatul cu Rusia. Astfel, absorbția Groenlandei ar transforma instantaneu SUA într-o putere arctică majoră, baza aeriană Thule devenind posibil o amprentă strategică mult mai mare.
Controlul Statelor Unite asupra Groenlandei nu ar permite „închiderea” legală a intrării Rutei Mării Nordului către America, deoarece punctul critic este Strâmtoarea Bering, situată între Alaska și Rusia și guvernată de dreptul internațional care garantează trecerea; cu toate acestea, dominarea Groenlandei ar oferi Statelor Unite o influență strategică imensă asupra regiunii arctice mai largi, consolidând controlul asupra apropierilor de Atlanticul de Nord (GIUK Gap) și permițând operațiuni militare și de informații avansate pentru a monitoriza, contesta și potențial perturba transportul maritim și activitățile militare rusești de-a lungul flancului vestic al NSR dintr-o poziție de forță, contestând astfel dominația Rusiei în Arctica fără a bloca direct ruta.
O doctrină a sferelor
Cu mult timp înainte ca puterea executivă a SUA să publice Strategia de Securitate Națională, administrația promova deja această strategie sistematică de „rocadă” în cadrul emisferei. Presiunea sistematică exercitată de administrația Trump în întreaga emisferă vestică reprezintă o strategie calculată de „rocadă” – o mișcare decisivă care asigură influența puternică a SUA de la Arctica până la Canalul Panama.
Această strategie este parțial legată de desfășurarea de forțe în Caraibe împotriva Venezuelei, o națiune bogată în petrol asupra căreia SUA a susținut și intensificat o campanie de presiune maximă. În același timp, în Panama, au sunat alarme cu privire la aprofundarea relațiilor țării cu China, inclusiv rolurile administrative ale Beijingului în porturi și infrastructuri critice legate de Canalul Panama. Pentru administrația Trump, Groenlanda reprezintă o mișcare geopolitică cu costuri reduse și beneficii mari, care demonstrează puterea SUA în contextul pierderilor percepute în sferele economică și militară, prin proiectarea puterii într-o regiune critică și consolidarea doctrinei dominației emisferei.
Miguel Santos García
Sursa: https://www.globalresearch.ca/us-absorb-greenland-sphere-influence-western-hemisphere/5910988
Miguel Santos García este un scriitor și analist politic portorican care scrie în principal despre geopolitica conflictelor neocoloniale și războaielor hibride în contextul celei de-a patra revoluții industriale, al noului război rece în curs și al tranziției către multipolaritate. Vizitați blogul său aici. El contribuie cu regularitate la Global Research.
