
Nu ai încărcătura de animale, nu mai primești subvenție pe pășune! Regulile pentru arendarea pășunilor și încasarea subvențiilor de la APIA s-au schimbat odată cu Legea 246/2025 adoptată de Camera Deputaților și promulgată de președintele României înainte de Crăciun, pe 23 decembrie. Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, aducând schimbări majore în accesul fermierilor la subvenția pentru suprafețele de pășunat reglementate prin OUG nr. 34/2013.
Noile reguli pentru eligibilitatea la subvenția pe pășune au fost votate 10 decembrie, în Parlament cu 196 de voturi pentru, zero voturi contra și 71 de abțineri și, pe lângă prorogarea termenului pentru aplicarea amenajamentelor pastorale până la 1 ianuarie 2028, noua lege vine și cu noi reguli pentru subvenția pe pășune. Astfel, de anul viitor numai crescătorii de animale care au în proprietate pășunea, vor putea beneficia de subvenția de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) fără a face dovada încărcăturii de animale, doar prin simpla cosire a fânului. La polul opus, fermierii care au suprafața de pășunat în arendă sau în concesiune vor fi obligați să respecte încărcătura minimă de 0,3 UVM/hectar, deci să dețină animale….
Citește mai mult la: https://agrointel.ro/344147/lege-noua-la-apia-promulgata-de-presedinte
