Header News Buzau 2026
SE APROPIE CRACIUNUL…”APARE” SI PESTA PORCINA!  Focar PPA în județul Buzău, fermieri disperați!
Pesta porcina africana

DSVSA a anunțat controale în tot județul, pentru a evita răspândirea virusului PPA ce si-a “facut aparitia” tocmai acum, in preajma Craicunului. Potrivit autoritatilor, au impus restricții în mai multe comune, pe o rază de 10 kilometri, după ce un crescător a descoperit doi porci morți în gospodărie, iar analizele de laborator au arătat existența virusului.

Localnicii se tem acum că vor rămâne fără porcii din curte chiar înainte de Sărbători, așa că mulți dintre ei s-au apucat să-i taie.

Proprietara unei microferme din Pogoanele a rămas fără 25 de porci, după apariția focarului. Femeia a cerut ajutorul autorităților, după ce a investit și ultimul leu în creșterea porcilor. „Am rămas în sapă de lemn. Nu mai am nici ce să le dau la animale, taman acum când să-i vindem, să luam și noi un bănuț”, spune disperată femeia. Localnicii s-au speriat la aflarea veștii că e focar de pestă porcină la ei în comună și, ca să fie siguri că au carne de Sărbători, au început să-și taie porcii.

Direcția Sanitar Veterinară Buzău a anunțat deja că transportul și comercializarea porcilor vii sunt interzise timp de 45 de zile, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarelor. „Pe raza județului Buzău există două focare active, unul la Căldărăști și unul la Pogonele, ultimul a avut 25 de porci. Ancheta epidemiologică este în curs, pentru a determina cauza exactă a apariției bolii”, transmite Onoriu Țăranu, medic veterinar în cadrul DSVSA Buzău.

Autoritățile le-au cerut locuitorilor să nu se panicheze, să respecte măsurile impuse și să anunțe imediat orice caz de boală. „Nimeni nu vine să adune animalele din curte. Totul este să ținem sub control aceste două focare, care au apărut, să le ținem sub control. Toată lumea vrea evitarea răspândirii focarului în sat sau în comună”, spune primarul comunei Țintești, Victor Vasile. Autoritățile au anunțat controale în tot județul, pentru a evita răspândirea virusului.

SURSE: DSVSA Buzau, Digi 24

Scroll to Top