Header News Buzau 2026
Discuţii pe teme preventive între poliţişti rutieri şi preşcolari

poliţişti din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Buzău au desfăşurat o activitate preventivă la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.3 din municipiul Buzău.

În prezenţa cadrelor didactice îndrumătoare, poliţiştii au discutat cu 180 de preșcolari.

Mesajul de a nu deveni victimă a accidentelor de circulaţie nu puteau fi mai bine exprimat decât prin joc, îndrumări, atenţionări şi povestiri prinse într-un joc denumit sugestiv „Așa da! Așa nu!”.

Preșcolarilor le-au fost făcute recomandări preventive referitor la traversarea drumului public, la mersul cu bicicletă, cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport și la locul de joacă.

Cei mici au fost receptivi şi şi-au însuşit cu uşurinţă recomandările transmise de poliţişti, dovadă fiind şi întrebările pe care le-au adresat oaspeţilor în uniformă.

Acţiunea a făcut parte din seria activităţilor desfăşurate de poliţişti în cadrul Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a pietonilor și bicicliștilor în 2025 și în conformitate cu Concepția Poliției Române pentru Educație Rutieră.

E.S.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top