
Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni, în timpul desfășurării atribuțiilor de serviciu, au depistat în Lopătari, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Zărnești, în timp ce transporta aproximativ 12 metri cubi de material lemnos cu o autoutilitară.
În urma verificărilor polițiștii au stabilit faptul că avizul de însoțire pentru materialul lemnos de esență brad era neconform din punct de vedere al cantității lemnului.
Atât în cazul șoferului, cât și al societății emitente a avizului, polițiștii au aplicat sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2020 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
În ziua de 8 noiembrie a.c., polițiștii aceleiași secții au depistat în Vintilă-Vodă, pe DJ203K, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Lopătari, care transporta cu autoutilitara material lemnos din specia fag, fără a deține documente legale de transport.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2020 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
De asemenea, în ambele cazuri, materialul lemnos transportat în afara cadrului legal a fost predat reprezentanților ocolului silvic.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
