Header News Buzau 2026
Razii pe sosele! Soferi sub influența alcoolului și comportament agresiv, scosi din trafic!

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de supraveghere şi control al traficului rutier, precum şi de prevenire a accidentelor de circulaţie, fiind aplicate în total 102 sancţiuni contravenţionale.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 23 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar doi dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile.
Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto pentru neutilizarea centurii de siguranţă (17), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (2), precum şi pentru alte abateri în trafic (16).
Alte 4 permise au fost reţinute pentru neacordarea priorit[‚ii de trecere, pentru nerespecttarea semnificației culorii roșii a semaforului, pentru conducerea unor autovehicule sub influența alcoolului și pentru adoptarea unui comportament agresiv în trafic.
Polițiștii rutieri au acționat pe linia prevenirii evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicați pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice. Pentru că nu au respectat regulile rutiere și și-au pus în pericol viața, 37 de participanți la trafic din aceste categorii au fost sancționați contravențional.
Valoarea totală a amenzilor a fost de peste 25.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

E.S.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top