
Polițiștii din Buzău au depistat 3 bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 50 de ani, din Sărulești, Beceni și Calvini, ce efectuau transporturi de material lemnos.
În urma verificărilor efectuate în cazul bărbaților din Sărulești și Calvini s-a stabilit că aceștia nu dețineau documente de însoțire și transport pentru materialul lemnos.
Materialul lemnos transportat în afara cadrului legal, peste 4 metri cubi, de esență fag și carpen, a fost confiscat şi predat reprezentanţilor silvici, iar șoferii au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
În urma verificărilor efectuate în cazul șoferului din Beceni s-a stabilit că efectua un transport de 15 metri cubi de material lemnos.
În urma cântăririi lemnului, de către reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, s-a constatat faptul că depășea masa totală maximă autorizată cu 7.5 tone, fapt pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională conform O.G 43/1997 privind regimul drumurilor.
De asemenea, a fost luată măsura imobilizării vehiculului, prin ridicarea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.
I.G.
SURSA: IPJ Buzau
