Recent, un studiu al cercetătorilor americani a scos la iveală o realitate surprinzătoare despre carnea artificială, sau cultivată în laborator: amprenta sa de carbon ar putea fi între 4 și 25 de ori mai mare decât cea a cărnii tradiționale.

Această concluzie, publicată inițial pe platforma bioRxiv și condusă de Universitatea din California, Davis, vine într-un moment crucial pentru o industrie aflată în plină expansiune, care a văzut în carnea de laborator o soluție inovatoare pentru provocările alimentare și de mediu globale.

Până nu demult, carnea cultivată în laborator era privită ca un pas înainte, o promisiune pentru un viitor mai sustenabil. Singapore, de exemplu, a devenit la sfârșitul anului 2020 prima țară care a autorizat comercializarea acesteia, deschizând calea pentru un nou segment al industriei alimentare.

De atunci, cercetările s-au intensificat, explorând metode precum utilizarea plantelor de tutun sau a orzului modificat genetic pentru a „cultiva” celule animale.

Însă, pe lângă dilemele etice și de sănătate pe care le ridică, impactul său asupra mediului a început să genereze întrebări tot mai serioase.

Concluzia studiului american a fost una fără echivoc: un kilogram de carne de vită sintetică are o amprentă de carbon semnificativ mai mare decât un kilogram de carne de vită provenită de la animale crescute în mod natural.

Este important de menționat, ca o paranteză, că Institutul Național de Cercetare Agronomică (INRAE) din Franța estima în 2019 că producerea unui kilogram de carne de vită necesită între 550 și 700 de litri de apă, o cifră mult mai mică decât cele 15.000 de litri vehiculate adesea în spațiul public.

Paradoxul aparent al amprentei mari de carbon a cărnii de laborator se clarifică atunci când privim în spatele ușilor închise ale proceselor de producție.

Deși creșterea bovinelor convenționale implică un consum considerabil de apă pentru adăparea animalelor și cultivarea furajelor, alături de utilizarea unor suprafețe agricole care generează emisii de gaze cu efect de seră, nici cultura celulară nu este lipsită de costuri ecologice.

Procesul de creștere a celulelor bovine în laborator necesită un mediu nutritiv complex, controlat cu o precizie riguroasă. Această soluție nutritivă, esențială pentru dezvoltarea celulară, conține zaharuri, aminoacizi, săruri și, mai ales, factori de creștere.

Producția și purificarea acestor factori se dovedesc a fi extrem de consumatoare de energie.

Fiecare componentă din această ecuație necesită apă, energie și procese industriale sofisticate, iar purificarea factorilor de creștere, în particular, reprezintă o sursă majoră de consum energetic, contribuind semnificativ la amprenta finală de carbon.

La toate acestea se adaugă infrastructura laboratoarelor în sine: sisteme de sterilizare funcționale permanent, un control strict al temperaturii și umidității, precum și bioreactoare care operează continuu.

Întregul ansamblu tehnologic funcționează cu o intensitate energetică mult superioară celei asociate cu o pășune tradițională. Această constatare a sosit într-un moment delicat pentru o industrie vibrantă.

De la producerea primului steak sintetic în 2013, o inovație care a necesitat o investiție impresionantă de 250.000 de euro, sectorul a cunoscut o creștere exponențială.

Costurile de producție au scăzut spectaculos datorită economiilor de scară și perfecționărilor tehnice, făcând produsul treptat mai accesibil publicului larg.

Startup-uri din întreaga lume atrag fonduri colosale, giganții agroalimentari investesc masiv în această tehnologie, iar mai multe țări se pregătesc să urmeze exemplul Singaporeului, autorizând comercializarea acestor produse.

Previziunile cele mai optimiste indică o piață globală a cărnii cultivate care ar putea atinge valoarea de mai multe miliarde de dolari în următorul deceniu. În ciuda acestor descoperiri, nu este necesar să abandonăm definitiv ambițiile ecologice ale cărnii artificiale.

Istoria tehnologiilor emergente ne arată că primele versiuni ale unei inovații sunt rareori cele mai eficiente. Panourile solare din anii 1970, de exemplu, aveau randamente derizorii comparativ cu modelele actuale.

Primele vehicule electrice cu greu le depășeau pe cele cu motoare termice în ceea ce privește amprenta globală.

Prin urmare, este rezonabil să ne imaginăm că amprenta de carbon a cărnii cultivate va scădea progresiv pe măsură ce procesele de producție se vor optimiza, sursele de energie se vor decarboniza și vor apărea noi metode de purificare mai eficiente.

Întrebarea crucială rămâne însă: va fi această îmbunătățire suficientă pentru a inversa tendința și pentru a face ca această tehnologie să devină cu adevărat mai ecologică decât creșterea convențională a animalelor? Numai viitorul ne va oferi răspunsul.

SURSE: platforma bioRxiv, Institutul Național de Cercetare Agronomică (INRAE) Franta, Curiozitatea.ro