Header News Buzau 2026
Reținut in Nehoiu pentru nerespectarea ordinului de protecție

La data de 22 august a.c., în urma materialului probator administrat, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Nehoiu au reținut un bărbat de 57 de ani, din Nehoiu, pentru nerespectarea ordinului de protecție emis de instanţă.
Aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au fost sesizați cu privire la fapul că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție, emis de către instanță la data de 22 iulie a.c..
Imediat după primirea sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, bărbatul fiind depistat în curtea locuinței părintești.
Din cercetări a reieșit că, în zilele de 21 și 22 august a.c., bărbatul de 57 de ani le-ar fi adresat injurii soției și fiului lor și ar fi pătruns în curtea imobilului în care aceștia locuiesc, deși ordinul de protecție îi impunea să păstreze o distanță de 10 metri față de soția și fiul său și de locuința acestora, pentru o perioadă de 3 luni.
În baza materialului probator, pe bază de ordonanță, polițiștii l-au reținut pentru 24 ore, pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și continuă cercetările sub coordonarea parchetului.

R.F.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top