
Încă un avocat specializat în fiscalitate se alătură economiștilor care au atras atenția că eliminarea eșalonării simplificate și modificarea celei clasice, folosite de antreprenorii care au probleme financiare, îi afectează exact pe cei de bună credință. Potrivit unui comunicat emis de firma de avocatură Dobrinescu Dobrev SCA, în condițiile în care România se confruntă cu o posibilă recesiune, Ministerul Finanțelor, prin cel de-al doilea pachet fiscal, le ia antreprenorilor tocmai colacul de salvare, potrivit unui comunicat de presă. Eșalonarea simplificată este pe o perioadă de maximum 12 luni, fără obligația de constituire a unor garanții din partea debitorului, iar cea clasică pe maximum 5 ani, cu constituirea de garanții care să acopere debitele fiscale.
„Propunerile de modificare în ceea ce privește eșalonările la plată sunt îngrijorătoare. Practic, Pachetul 2 al Guvernului Bolojan elimină complet eșalonarea simplificată, iar pentru obținerea și/sau menținerea eșalonării clasice impune constituirea unei garanții personale din partea beneficiarului real (asociat/administrator).
Ambele măsuri par foarte grave”, susține Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA, în comunicatul citat de Financial Intelligence. Potrivit sursei citate, măsurile reduc la minimum perspectiva unei redresări a contribuabilului pus în fața unor debite fiscale semnificative și obligă asociații și administratorii să răspundă în solidar cu compania, situație care trebuie să aibă loc doar în mod excepțional, ca „sancțiune” pentru cazurile în care aceste persoane, cu intenție directă sau indirectă, au condus la acumularea acestor debite. Totodată, spun aceștia, modificările propuse nu iau în considerare posibilitatea ca ANAF să greșească prin sumele instituite. Nu sunt puține cazurile în care, după ani de procese, debitele fiscale să fie anulate, potrivit explicațiilor oferite de avocați, iar în toată această perioadă, contribuabilul stă sub „perfuzia eșalonării”. „Eliminarea eșalonării simplificate, utilizată la scară largă de către contribuabili și care a dus întotdeauna la încasări rapide pentru bugetul de stat (perioada fiind de maximum 12 luni), și introducerea obligației de garantare cu averea personală a eșalonărilor clasice vor descuraja orice antreprenor, inclusiv companiile mari”, a mai afirmat Luisiana Dobrinescu. În opinia sa, întotdeauna contribuabilul trebuie să aibă un Plan B pentru că numai așa își poate asuma și administra riscul de business.AdsAvocații amintesc și faptul că, în țările nordice, debitul fiscal stabilit în urma inspecțiilor este chiar negociat în faza de executare cu Fiscul, astfel încât contribuabilul să supraviețuiască și să plătească maximum din debitul fiscal stabilit.
„Moartea contribuabilului nu ajută pe nimeni: nu produce contribuții de asigurări sociale, nu produce TVA și nici nu achită arieratele. Pentru unii despre care se consideră că au abuzat, Ministerul Finanțelor modifică cele două eșalonări, lovindu-i și pe ceilalți. O legislație onestă nu se poate baza pe principiul relei credințe și a prezumției de hoț, chiar dacă, câteodată, există excepții care confirmă regula”, mai arată sursa citată.
Amintim că în cadrul pachetului II de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul bugetar, pus în dezbatere publică joi, 14 august, se abrogă mecanismul de „eșalonare la plată în formă simplificată” a dărilor la stat, care riscă să lase mii de IMM-uri fără o gură de oxigen financiar, exact într-un moment în care accesul la credite bancare este mai scump și mai restrictiv. Săptămâna trecută, Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) a avertizat de asemenea că măsura lovește direct lichiditatea companiilor, pune în pericol proiectele cu fonduri europene și poate chiar genera un efect de domino în economie în ansamblu. „Abrogarea eșalonării simplificate, fără o soluție echivalentă, rupe o punte vitală de lichiditate pentru IMM-uri exact când finanțarea bancară e mai scumpă și mai greu accesibilă. Putem limita abuzul prin criterii clare, dar trebuie să păstrăm uzul legitim”, a declarat Mirabela Miron, președinta FICSIMM.
SURSE: Ziare.com, ZF, Economiedia, Avocat.net, FICSIMM, Financial Intelligence
