
Poliţiştii din cadrul Poliției oraș Nehoiu au demarat cercetări față de un bărbat de 23 de ani, din Viperești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Fapta a fost sesizată de un poliţist aflat în timpul liber, care a anunțat că ar fi susprins tânărul imediat după ce ar fi sustras materiale reciclabile din incinta unui operator economic din localitate.
La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de siguranţă publică, care l-a preluat pe tânărul de 23 de ani și l-a condus la sediu.
Prejudiciul, estimat la 300 de lei, a fost restituit reprezentanților societății.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanei cercetate.
R.F.
SURSA: IPJ Buzau
