Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale (HHS) sub administrația Trump, constată că pacienții sunt supuși prelevării de organe în timp ce sunt încă în viață

HHS sub conducerea lui RFK Jr. a lansat o „inițiativă majoră” pentru reformarea sistemului de transplant de organe, după ce o anchetă a descoperit că mai mulți pacienți care nu erau decedați au fost supuși prelevării de organe.

La 21 iulie 2025, Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale (HHS) al Statelor Unite, condus de Robert F. Kennedy Jr., a anunțat o inițiativă majoră de reformare a sistemului american de procurare și transplant de organe. Acest anunț a fost determinat de o anchetă a Administrației Resurselor și Serviciilor de Sănătate (HRSA), care a descoperit multiple cazuri de pacienți care nu erau morți în momentul în care au fost supuși procedurii de prelevare de organe.

Ancheta HRSA a relevat că din 351 de cazuri studiate, 103 (29,3%) prezentau probleme. Au descoperit 73 de pacienți (21%) care au fost autorizați pentru prelevarea de organe, în ciuda faptului că prezentau semne neurologice incompatibile cu donarea de organe. Și, ceea ce este îngrijorător, cel puțin 28 de pacienți (8%) ar fi putut să nu fie decedați atunci când medicii au început procedura de prelevare a organelor.

Ancheta independentă a HRSA a început după ce Organ Procurement and Transplantation Network [Rețeaua de procurare și transplant de organe] (OPTN) a afirmat că nu a găsit probleme majore în analiza cazului TJ Hoover din 2021. TJ Hoover, un bărbat presupus „în moarte cerebrală”, a început să se zbată și să plângă în timp ce era dus în sala de operație pentru donarea organelor. Familiei i s-a spus că acestea erau doar „reflexe”. Informatorii au susținut că, chiar și după ce doi medici au refuzat să preleveze organele lui Hoover, Kentucky Organ Donor Affiliates (Afiliații donatorilor de organe din Kentucky) au ordonat personalului lor să găsească un alt medic care să efectueze operația. Din fericire, operația a fost anulată, iar Hoover și-a revenit și a dansat chiar la nunta surorii sale.

Pe 20 iulie 2025, New York Times a publicat un articol în care raporta mai multe cazuri de donatori care nu erau morți la momentul în care erau programați pentru prelevarea de organe. Acest articol se concentra pe problemele „donării după moartea circulatorie” (DCD). În cazul DCD, pacienții nu sunt „în moarte cerebrală”, dar fie nu este de așteptat să supraviețuiască, fie au decis că viața lor nu mai prezintă o calitate acceptabilă. Moartea lor este planificată să aibă loc într-un anumit loc și la un anumit moment, astfel încât să poată deveni donatori de organe.

Pacientul este supus procedurii „nu resuscitați” (DNR), ventilatoarele și perfuziile sunt îndepărtate, iar medicii așteaptă până când inima pacientului se oprește. Apoi, în funcție de centrul de transplant, se respectă o perioadă de „nu atingeți” de două-cinci minute, după care (dacă inima nu repornește singură) începe imediat prelevarea organelor. Cu toate acestea, este bine documentat faptul că oamenii sunt resuscitați în mod obișnuit după doar două-cinci minute de absență a pulsului – și dacă ai putea fi resuscitat, înseamnă că nu ai fost niciodată mort.

Așadar donatorii DCD care au fost declarați DNR nu vor fi resuscitați. În anul 2007, Dr. Ari Joffe a publicat un raport privind o duzină de pacienți ale căror inimi au început să bată din nou spontan după 10 minute de stop cardiac, unii dintre ei recuperându-se complet. Acest lucru arată că nu se poate afirma cu certitudine că o persoană a murit înainte de a trece cel puțin zece minute de la stopul cardiac. Însă medicii acționează în prezent mai rapid, deoarece așteptarea de zece minute face ca recoltarea majorității organelor să fie imposibilă. Perioada actuală de două-cinci minute de „non-intervenție” este mult prea scurtă și garantează, în esență, că mai multe persoane se vor trezi sub bisturiu. Alte țări recunosc aceste pericole, iar DCD este interzis în Finlanda, Germania, Bosnia-Herțegovina, Ungaria, Lituania și Turcia.

Unul dintre cazurile descrise în articolul din New York Times a fost cel al donatoarei etichetată DCD, Misty Hawkins. După un accident de sufocare, Hawkins a suferit o leziune cerebrală și a intrat în comă, fiind conectată la un ventilator. Nu era în moarte cerebrală, dar medicii le-au spus părinților că nu se va mai trezi niciodată. Mama ei nu voia ca Misty să sufere și, pentru că dorea ca din această tragedie să rezulte ceva bun, a consimțit ca fiica ei să devină donatoare de organe, DCD.

Misty a fost dusă în sala de operație, unde un medic i-a scos ventilatorul și i-a administrat medicamente pentru a o liniști. Inima ei s-a oprit 103 minute mai târziu. După o perioadă de așteptare de cinci minute, operația a început. Dar când chirurgii i-au tăiat sternul, au descoperit că inima lui Misty bătea și că ea respira cu dificultate. Prelevarea organelor a fost anulată, iar 12 minute mai târziu, Misty a fost declarată moartă pentru a doua oară. Nu este clar dacă i s-a administrat anestezie. La momentul respectiv, părinților li s-a spus doar că lui Misty nu i s-au putut preleva organele. Abia după mai bine de un an, când au fost contactați de New York Times, au aflat mai multe despre acest caz.

Ieri dimineață, am trimis o plângere oficială către OPTN, HRSA și comisia de anchetă a Camerei Reprezentanților din SUA, semnată de peste 300 de medici, asistenți medicali, avocați, filosofi, doctori și cetățeni.

Sunt foarte încurajat de faptul că atât de mulți oameni iau în sfârșit în serios aceste practici profund problematice. Dar, pe viitor, acesta va fi un nod moral, medical și juridic dificil de dezlegat. În timp ce țara noastră caută soluții, acestea sunt obiectivele cheie pe care le-am identificat:

Publicul are nevoie de transparență totală cu privire la modul în care se declară decesul înainte de prelevarea de organe și țesuturi, deoarece fără transparență nu există consimțământ real.

Avem nevoie de o excepție de renunțare la diagnosticul de moarte cerebrală la nivel național. Există opt state cu legi privind libertatea medicală care permit furnizorilor de servicii medicale să renunțe la participarea în cazurile de moarte cerebrală, dar singurul stat în care pacienții au acest drept este New Jersey. Iar legea din New Jersey prevede doar o excepție religioasă: oamenii ar trebui să poată renunța din orice motiv.

Spitalele trebuie să impună medicilor să obțină consimțământul informat înainte de a începe diagnosticul de moarte cerebrală, inclusiv testul periculos de apnee care poate agrava leziunile cerebrale și prezintă riscuri de hipotensiune, pneumotorax și stop cardiac.

De asemenea, este încurajator faptul că mulți medici analizează acum mai atent procesul de procurare a organelor și sunt interesați să aducă schimbări. Donarea de la persoane în viață, în care atât donatorul cât și beneficiarul rămân în viață după procedură, este complet etică și poate furniza toate organele, cu excepția inimii. În prezent, se află în fază de teste clinice o inimă artificială complet implantabilă. Sper că o mai mare transparență va duce de fapt la mai multe transplanturi care salvează vieți, nu la mai puține. La urma urmei „moartea cerebrală” reprezintă <1% din decesele raportate la nivel național, în timp ce numărul donatorilor în viață este potențial vast. Sperăm că putem face dreptate familiilor care au fost afectate de actualul sistem lipsit de etică, fără a pune în pericol formele etice ale transplantului de organe.

Heidi Klessig MD este un anestezist pensionat și specialist în gestionarea durerii, care scrie și ține prelegeri despre etica prelevării și transplantului de organe. Este autoarea cărții „The Brain Death Fallacy” (Eroarea morții cerebrale), iar lucrările sale pot fi găsite pe respectforhumanlife.com.

De Heidi Klessig, M.D., 23 Iulie 2025, LifeSiteNews