
Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni, sub coordonarea parchetului, au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din Zărnești, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și lovirea sau alte violențe.
Fapta a fost sesizată în aceeași zi de către persoana vătămată, o tânără de 19 ani, din aceeași localitate.
Din cercetări a reieșit că, în urma unui conflict spontan, persoana cercetată ar fi agresat persoana vătămată și o cunoșință a acesteia. Ulterior, acesta ar fi distrus componentele unui autovehicul cu care persoana vătămată ar fi vrut să părăsească domiciliul acestora.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.
R.F.
