Header News Buzau 2026
Au trecut de la „Mâine îmi dau demisia“ la „Cine mă angajează şi pe mine?“
angajati banca

The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business al Americii, încearcă să descrie cum arată în prezent piaţa muncii pentru tineri – în special pentru cei care tocmai au absolvit o şcoală sau o facultate. O serie de titluri reflectă dificultăţile cu care se confruntă aceştia:
Aceste titluri ilustrează situaţia complicată în care se află tinerii americani. Le este mult mai greu să-şi găsească un loc de muncă pe măsura cunoştinţelor, a pregătirii academice şi a aşteptărilor cu care au pornit la drum.

De aici, apare şi frustrarea. Mulţi tineri se simt trădaţi de sistemul educaţional care le-a promis că diploma le va garanta o carieră solidă. Realitatea este că oferta de joburi de calitate este redusă, iar condiţiile de trai în marile oraşe americane – de la New York la Los Angeles şi mai ales San Francisco – au devenit extrem de scumpe.

Chiriile au crescut puternic. Costurile sociale şi cele de entertainment sunt foarte ridicate. Joburile bune sunt rare şi presupun adesea un volum de muncă disproporţionat. De multe ori, salariul de început nu este suficient nici măcar pentru cheltuielile lunare.

În acest context, datoriile pe cardurile de credit s-au acumulat, iar creditele pentru studii devin din ce în ce mai greu de rambursat. Lipsa unui salariu decent face imposibilă plata ratelor pentru mulţi dintre ei.

Acest context economic şi social a determinat noile generaţii să îşi îndrepte atenţia, din punct de vedere politic, către candidaţi cu viziuni progresiste. Un exemplu este Zohran Mamdani, un politician de 33 de ani care a promis că va stopa creşterea chiriilor din New York, va face locuinţele mai accesibile şi va introduce transport public gratuit. Mesajul său a prins puternic la tineri şi i-a adus nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru funcţia de primar al New Yorkului.

În România, situaţia nu a ajuns (încă) la un asemenea nivel de tensiune. Tinerii încă reuşesc să îşi găsească locuri de muncă apropiate de aşteptările lor. Companiile locale – fie ele multinaţionale sau româneşti – continuă să caute tineri, preferându-i chiar în detrimentul celor cu mai multă experienţă, dar cu o vârstă mai înaintată.

Aşa funcţionează în prezent piaţa muncii din România. Însă lucrurile se schimbă şi aici. Tensiunile economice, politice şi sociale încep să se facă simţite. Oferta de joburi a scăzut, iar multe anunţuri de angajare nu sunt reale, ci doar un mod de a testa piaţa: să vadă ce oameni există şi ce pretenţii salariale au.

Creşterea economică a încetinit, investiţiile se reduc, consumul scade, taxele şi impozitele cresc, iar dobânzile sunt la niveluri foarte ridicate. În acest context, economia nu mai generează locuri de muncă noi la acelaşi ritm ca în trecut.

Pentru moment, piaţa muncii din România nu reflectă încă criza profundă a tinerilor americani. Dar ne îndreptăm încet în aceeaşi direcţie.

Companiile „au scăpat” de acea perioadă în care tinerii angajaţi veneau, stăteau doar câteva săptămâni sau luni, îşi completau CV-ul şi plecau. Pretenţiile salariale s-au mai temperat – cereri de tipul „fără 1.200 de euro nici nu vin la interviu” sunt mai rare, pentru că piaţa nu mai oferă la fel de multe oportunităţi reale.

Cei care au reuşit să se angajeze tind acum să îşi păstreze locul de muncă mai mult timp, chiar dacă apare o ofertă cu o creştere salarială minoră. Piaţa s-a răcit.

Pe termen scurt, perspectivele nu sunt optimiste. Creşterile de taxe şi impozite vor înăspri şi mai mult condiţiile. Dacă în trecut puteai să-ţi găseşti relativ repede un alt job, acum poţi căuta zile, săptămâni, chiar luni, pentru un post similar. În plus, recomandările şi relaţiile personale contează mai mult ca niciodată în procesul de recrutare.

Puterea de decizie s-a mutat din nou în mâinile angajatorului. Creşterile salariale s-au temperat, iar piaţa muncii se „răceşte” vizibil şi în România.

Tinerii care au început liceul sau facultatea acum câţiva ani au făcut-o într-un context economic complet diferit. Atunci, economia creştea cu 3–4% pe an, dobânzile erau foarte mici (1–2%), companiile angajau masiv şi majorau salariile doar ca să atragă oameni.

Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. Creşterea economică s-a prăbuşit, suntem aproape de recesiune, angajările au stagnat, iar optimismul companiilor s-a transformat în prudenţă. Angajaţii nu mai pot impune condiţii, iar piaţa este complet diferită faţă de cea din urmă cu 3–5 ani.

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.
SURSE: ZF, The wall Street Journal
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Scroll to Top