Header News Buzau 2026
Judecătoarea Lăcrămioara Axinte desființează rechizitorul stalinist făcut d-lui Călin Georgescu de procurorul insalubru Marius Iacob

Eu cred (este opinia mea) că procurorul Marius Iacob, prin rechizitoriul întocmit împotriva dnului Călin Georgescu, face propagandă mișcării legionare interbelice.

Cine știa, până să citească acest rechizitoriu, că o frază aparținea mareșalului Antonescu?
Există vreo persoană din România care a văzut o imagine filmată cu mareșalul Antonescu, spunând acea frază, și care, fiind participant la mitingul de protest din 2 octombrie 2021 din Piața Universității, a recunoscut tonul vocii și gesturile mareșalului, deși Călin Georgescu nu a spus că-l citează sau parafrazează sau imită pe mareșal?

Știe vreun român, născut după 1960, care este salutul legionar? Există în vreun act normativ din România vreo descriere explicită a acestui salut, despre care cetățenii români să știe că este interzis de lege și că dacă îl folosesc riscă ani grei de închisoare?

De când exprimarea unei opinii cu privire la figuri politice istorice, care au murit într-un război civil, dar care nu au fost niciodată condamnate pentru genocid sau crime de război, este infracțiune?

Există vreo lege din România care cuprinde o listă cu figuri istorice al căror nume este interzis să-l pronunți in public?

Exista vreo lege în România care stabilește că sunt teme de ideologie fascistă: „demnitatea, poporul român, suferința, robia, conștiința și neamul”?

Există vreo lege în România care interzice românilor să vorbească despre demnitate, poporul român, suferință, conștiință și neam?

Este interzisă de vreo lege din România glorificarea trecutului istoric, să fii mistic creștin ortodox, să vorbești despre conștiința creștină, de valori naționale și de neam?

Este interzis de vreo lege din România să vorbești despre interese străine și implicarea altor puteri în România, cu excepția implicării Rusiei?

Este perfect legal să vorbești despre implicarea Rusiei în alegeri, dar este interzis să-ți exprimi opinia că Franța sau SUA au intervenit și fac jocurile politice în România?

Este interzisă de vreo lege din România să fii prezent pe rețelele sociale, să ai cont de tiktok și să-ți faci promovare online?

Există vreo lege din România care stabilește că notele informative ale serviciilor de informații, chiar declasificate, pot fi folosite ca probe pentru inculparea unei persoane?

Există vreo lege din România care stabilește că o faptă poate fi considerată infracțiune, pe baza unei adrese cerute expres de procuror, după începerea urmăririi penale, emisă de un Institut (fie el și Institutul „Elie Wisel”) sau pe baza informațiilor oferite de wikipedia?

Și în final o întrebare retorică: dacă procurorul citează în rechizitoriu dintr-o hotărâre judecătorească a Tribunalului Poporului din 1947, asta înseamnă că Parchetul General se consideră continuatorul procuraturii staliniste?
Comunicatul integral al Parchetului

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), faptă prevăzută de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi,
ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mistic creștin;
cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piața Universității din București, la data de 02 octombrie 2021.

În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 București, instanță competentă să judece cauza în fond.”

Georgescu a transmis un mesaj dur după ce a fost audiat astăzi

„Un tron fără compasiune și fără iubire de oameni este un scaun gol. România este astăzi condusă de patrocrație. Dar foarte curând, puterea colonială franceză va părăsi România, iar Statele Unite ale Americii și Donald Trump, ca un mare lider mondial ce este, vor deveni parteneri loiali ai României pe termen lung. Iar asta se va întâmpla prin hotărârea și determinarea poporului român”, a transmis Georgescu, într-o declarație publică la ieșirea de la IPJ Ilfov.

Am făcut o analiză pe textul rechizitoriului făcut de procurorul Marius Iacob în cazul lui Călin Georgescu. Cuvîntul legionar plus derivate apare de 124 ori, fascist de 122 ori, xenofob de 58 de ori, rasist de 52 de ori, război de 40 de ori, Zelea Codreanu de 30 de ori, genocid de 30 de ori, mareșalul (Antonescu) de 23 de ori, antisemit de 23 ori, ultranaționalism de 12 ori, holocaust de 9 ori. Cred că bate rechizitoriile de la Nuremberg… BTI

SURSE: rechizitoriu Parchet, Facebook - Bogdan Tiberiu Iacob, Ortodoxinfo

Scroll to Top