
Operațiunea „JUPITER 3” s-a desfășurat în perioada 2-6 iunie 2025 pe teritoriul întregii țări/ La nivelul județului Buzău, au fost efectuate, în mod coordonat, 29 de percheziții, în cadrul a 12 dosare penale, fiind aplicate măsuri asigurătorii de peste 5.570.000 de lei.
Derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, operațiunea a avut drept principal scop combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor vizând arme și substanțe periculoase, protecția mediului și a celor de natură judiciară.
Astfel, în această perioadă, în județul Buzău, sub supravegherea procurorilor din cadrul unităților de parchet competente, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au intensificat activitățile specifice de investigare și administrare a probatoriilor în cauzele care au ca obiect astfel de infracțiuni.
Activitățile au urmărit prevenirea și combaterea criminalității, recuperarea efectivă a prejudiciilor provocate și asigurarea protecției cetățenilor de către autoritățile de aplicare a legii, prin abordarea integrată a problematicii.
În cadrul acțiunilor organizate în cele 5 zile, la nivel județului Buzău, au fost puse în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a 12 dosare penale. În urma activităților desfășurate, au fost dispuse măsuri preventive față de două persoane.
Principalele infracțiuni cercetate în dosarele penale în cadrul cărora au fost organizate acțiuni de amploare sunt de evaziune fiscală, înșelăciune, nerespectarea regimului fiscal, contrabandă, nerespectarea legislației privind protecția mediului, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și altele.
Cercetările în aceste dosare sunt continuate sub supravegherea procurorilor de caz, fiind formulate propuneri pentru dispunerea altor măsuri preventive și luarea de măsuri asigurătorii.
Polițiștii de investigare a criminalității economice au desfășurat 11 percheziții domiciliare, în cadrul a 4 dosare penale.
În domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au fost puse în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară, în 8 dosare penale, având ca obiect infracțiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic și nerespectarea regimului materiilor explozive.
În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate 14 arme neletale supuse autorizării, două carcase de aruncător de grenade antitanc fără încărcătură, aproximativ 3900 de proiectile aferente armelor, aproximativ 240 de cartușe cu glonț vechi, peste 300 de grame de praf de pușcă, 4 componente de armament, o arbaletă, două exemplare de fazan, 6 articole pirotehnice din categoria F4, precum și bunuri și înscrisuri relevante.
În dosarele penale, prejudiciul estimat până la acest moment al cercetărilor este de aproximativ 5.674.000 de lei, fiind aplicate măsuri asigurătorii de peste 5.570.000 de lei.
Polițiștii reamintesc cetățenilor elementele legislative privind regimul armelor și munițiilor, astfel încât să se asigure că respectă întocmai cadrul normativ, pentru a nu ajunge în situații de răspundere penală și a nu se supune unor eventuale riscuri de vătămare:
Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor - stabileşte categoriile de arme, componente esenţiale şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme, componente esenţiale şi muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Art. 13 - Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale
Persoanele fizice de cetăţenie română cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1), pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.
(2) Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:
a) demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;
b) persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de pază;
c) persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate.
(3) Vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum şi arme de tir, numai din categoria armelor lungi.
(4) Sportivii de tir categoria I, membrii loturilor naţionale sau olimpice, antrenorii şi instructorii în poligonul de tragere pot procura pe perioada cât sunt în activitate numai arme de tir, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.
(5) Colecţionarii de arme pot procura, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi:
a) arme de colecţie, cu excepţia celor prevăzute în categoria A pct. 1 - 5 şi pct. 8 - 11 din anexă, precum şi a celor prevăzute în categoria B pct. 1 din anexă şi proiectate după anul 1945;
b) arme comemorative, cu excepţia celor prevăzute în categoria A pct. 1 - 5 şi pct. 8 - 11 din anexă.
Art. 14 - Condiţii de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale
Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2-5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) au împlinit vârsta de 18 ani;
b) deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor;
c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie;
d) nu au calitatea de inculpat în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în titlurile I, II, III, IV, în capitolul III din titlul VII, în capitolele I şi II din titlul VIII şi în titlurile X, XI, XII din Partea specială, precum şi la art. 336 - 338 şi 351, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată, de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
e) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme, componente esenţiale şi muniţii;
f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, securitatea naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor;
g) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepţia cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Ministerului Justiţiei, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile, pensie sau demisie;
h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5);
i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi.
(11) Excepţia prevăzută la alin. (1) lit. g) se aplică şi ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 57 - Procurarea şi înstrăinarea armelor neletale
(1) Cetăţenii români şi rezidenţii statelor membre cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoriile C şi D din anexă, precum şi muniţia aferentă de la orice armurier şi, după caz, intermediar care comercializează astfel de arme:
a) după obţinerea autorizaţiei de procurare potrivit alin. (4), pentru armele prevăzute în categoria C din anexă;
b) după notificarea prealabilă a organelor prevăzute la art. 11 alin. (1), pentru armele prevăzute în categoria D din anexă.
(4) Autorizaţia de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie;
b) nu au calitatea de inculpat în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în titlurile I, II, III, IV, în capitolul III din titlul VII, în capitolele I şi II din titlul VIII şi în titlurile X, XI, XII din Partea specială, precum şi la art. 336 - 338 şi 351, de Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999, republicată, de Legea nr. 535/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical;
d) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, securitatea naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;
e) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5);
f) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale şi neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi;
g) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepţia cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Ministerului Justiţiei, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile, pensie sau demisie.
(41) Excepţia prevăzută la alin. (4) lit. g) se aplică şi ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Definiţii generale
arma - orice obiect sau dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
replici de arme tip airsoft - replici după arme şi dispozitive militare reale, la scară 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principii asemănătoare armelor, care nu folosesc muniţii, ce aruncă proiectile nemetalice;
arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie-recipient;
arma de foc - orice armă portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop; în înţelesul prezentei legi, nu sunt incluse în definiţia armelor de foc armele prevăzute în categoriile D şi E din anexă;
În legislația națională privind regimul armelor și munițiilor, nu sunt prevăzute valori prag ale energiei cinetice inițiale a proiectilului propulsat dintr-o armă cu gaze sub presiune sau cu aer comprimat astfel încât, în funcție de aceste valori, arma să fie sau nu supusă regimului autorizării.
Pe de altă parte, art. 2 (II. 2,3 și 4 / III. 3 și 8) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată, oferă o definire a armelor letale, neletale, a armelor de autoapărare și a replicilor de tip airsoft:
-replici de arme tip airsoft – replici după arme şi dispositive militare reale, la scară 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principia asemănătoare armelor, care nu folosesc muniţii, ce aruncă proiectile nemetalice;
-arme şi muniţii letale – „armele şi munițiile prevăzute în categoria B din anexă, prin a căror utilizare se poate cauza moartea persoanelor”;
-arme şi muniţii neletale – armele şi munițiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor;
-arme şi muniţii cu potențial letal – armele şi munițiile prevăzute în categoria C din anexă, prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi. Se prezumă că arma poate avea potențial letal atunci când este folosită asupra unei persoane de la o distanţă mai mică de 5 metri sau când se execută foc de armă asupra organelor vitale ale persoanei, în special spre zona capului.
Așadar, potențialul letal este definit în Legea nr. 295/2004, în mod general ca o posibilitate de cauzare a morții sau a rănirii grave a unei persoane în contextul utilizării armamentului la o distanță mai mică de 5 m asupra organelor vitale ale persoanei, în special spre zona capului.
În condițiile expulzării unor proiectile metalice de către replicile de arme de tip airsoft, de la o distanță mai mică de 5m, în cazul impactului direct cu ochiul, există potențial vătămător de cauzare a unor leziuni permanente și ireversibile (o infirmitate fizică ce constă în pierderea unui simț / organ / încetarea funcționării acestuia), astfel replicile de tip airsoft sunt supuse normelor legislative.
Infracțiunile în domeniul armelor și munițiilor sunt prevăzute în Codul Penal
Art. 342*) - Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor⇓
Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), fără drept, în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(6)*) Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru acestea:
a) din orice componente esenţiale traficate ilicit;
b) fără o autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale,se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Accesul la platforma online eARM
Persoanele fizice şi juridice, precum şi armurierii şi intermediarii autorizaţi se pot adresa structurilor de specialitate din cadrul unităţilor de poliţie competente, pentru obţinerea documentelor specifice, şi prin intermediul platformei online eARM, după obţinerea credenţialelor de acces.

