
Potrivit APM Buzau, in primăvara acestui an, gestionarii fondurilor cinegetice din judeţul Buzău au realizat acţiuni de monitorizare și estimare a efectivelor animalelor sălbatice din speciile strict protejate: urs brun, lup, râs și pisică sălbatică.
Rezultatele acestor acţiuni, realizate de gestionarii fondurilor cinegetice în perioada martie - mai 2025, au fost colectate și centralizate la nivelul judeţului Buzău de Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău, efectivele estimate fiind următoarele:
URS - 1523 exemplare în anul 2025 (față de 1392 exemplare în anul 2024, respectiv 1257 exemplare în anul 2023);
LUP - 408 exemplare în anul 2025 (față de 373 exemplare în anul 2024, respectiv 366 exemplare în anul 2023);
RÂS - 186 exemplare în anul 2025 ( față de 182 exemplare în anul 2024, respectiv 164 exemplare în anul 2023);
PISICĂ SĂLBATICĂ – 377 exemplare în anul 2025 ( față de 332 exemplare în anul 2024, respectiv 333 exemplare în anul 2023).
Monitorizarea și estimarea efectivelor de animale sălbatice din speciile strict protejate de urs brun, lup, râs și pisică sălbatică, a fost realizată în conformitate cu prevederile planurilor naționale de acțiune pentru speciile de urs brun și lup și cu prevederile ghidului privind metodologia de evaluare a populațiilor de râs și pisică sălbatică.
p. Președintele Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate
semnează
Director executiv,
