Puștiule, în primul rând, te salut! Așa e frumos, deși ar trebui să mă saluți tu pe mine, e o regulă a bunei-cuviințe, mă-ta o fi știut-o la viața ei, că are aproximativ vârsta mea. Prin deducție, eu aș putea să-ți fiu tată. Mulțumesc Lui Dumnezeu că nu ți-s!

Ce vreau să-ți spun, pe scurt: când făceam eu armata, tu nu te născuseși încă. Erau niște tensiuni între noi și unguri, când zic „noi” înțeleg România. Acum România e „noi” și „voi”, că le-au reușit manevrele, dar peste un timp nu va mai fi deloc. Am făcut perioada de pregătire în Dej și tot restul stagiului militar, obligatoriu pe atunci, pe aeroportul din Satu Mare. Artilerie Antiaeriană. Am trecut în rezervă cu grad de caporal și funcție de sergent, șef de instalație AA cu patru mitraliere de calibrul 14,5, destinată doborârii avioanelor ce zboară la joasă și medie înălțime, cât și a țintelor terestre aflate la o distanță de până la 1.500 de metri.

Cum ziceam, erau niște tensiuni pe plan politic în acea perioadă și toată artileria din toate bazele de tragere ale unităților militare, din Ardeal, cel puțin, era orientată spre Ungaria. Dacă nu înțelegi exact ce-ți spun, repet mai cu detalii: țevile tunurilor și instalațiilor de mitraliere antiaeriene despre care-ți zic erau îndreptate spre Budapesta.

Nouă, gradaților ni s-a explicat exact de ce: în caz de agresiune să putem riposta în cel mai scurt timp. IN CAZ DE AGRESIUNE, puștiule! Jurasem să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Și nu simțeam nicio frică, deși îmi puteam lesne imagina cum e iadul războiului, din poveștile pe care bunicul mi le spusese, uneori nereușind să ducă povestea până la capăt, că-l îneca plânsul. Alteori scrâșnea din măsele atât de crunt încât mă treceau fiori pe șira spinării. Ai citit «Pădurea spânzuraților», puștiule? Nu? Știu, tu te uiți pe Netflix si-ți place de mori Ragnarok, dar dacă s-ar întâmpla să te iau foarte în serios și să te provoc la o luptă dreaptă, cu mâinile goale, eu de 50 de ani și tu de 25, nu cred că stai în picioare mai mult de 2 minute.

Nu mai zbiera că trebuie să ajutăm Ucraina să bată Rusia, copile! Nu-ți mai dori război, cu nonșalanța și perseverența vânătorului de pokemoni care ești! În război nu poți striga la mă-ta că ți s-a terminat pet-ul de cola și n-ai cum să te duci chiar tu la frigider să-ți iei altul, fiindcă ești în plină ambuscadă în counter strike, mai să câștigi primul nivel, iar onoarea ta de războinic tolănit în patul nefăcut de o săptămână nu-ți permite să părasești câmpul de luptă. Mă-ta îți aduce sucul, îți aduce și o felie de pizza, ca să n-o mai strigi o dată, știe deja apucăturile eroului ei. Îți spune, în treacăt, că pute a transpirație în camera ta, dar n-o bagi în seamă, de vreo trei zile îți spune la fel. Uneori te simți obosit de câtă muniție ai consumat, mai schimbi pe filmulețe xxx, înainte încuiai ușa în prealabil, acum nu-ți mai pasă nici de mă-ta, nici de tac-tu, ești cetățean european cu drepturi depline și ești aproape sigur că la noapte treci la next level.

Ei, în război e nițeluș altfel. Se moare, și, crede-mă, nici măcar ăsta nu e cel mai rău lucru. Mori repede dacă ai noroc. Paradoxal, nu? E posibil să ai pe cască resturi de creier ale vreunui camarad. E foarte posibil să te întorci căcat pe tine la bază, aa, nu, nu de frică, tu ești bărbat, ci, pur și simplu că nu poți pune pe pauză ca să te duci la baie, unde să-ți tragă tot mă-ta apa, că tu ești grăbit să revii în teatrul operațiunilor.

Apropo, tot în armată, cea reală, am învățat că înaintea începerii conflictului trebuia să ne facem necesitățile fiziologice, obligatoriu. Și nu neapărat să nu ne pută nădragii, la o adică, ci fiindcă un proiectil care penetrează intestine pline face ravagii mai mari, cu consecințe mai grave, iar soldatul e mult mai greu de salvat. Asta în cazul „fericit” că te poate recupera vreo echipă de salvatori, altfel agonizezi ore multe până toate durerile încetează. Mai e o șansă, dacă inamicul înaintează. Te va împușca în cap un alt puști, tot ca tine, dar mai norocos, deocamdată. Dacă e milos, te va împușca, pur și simplu. Dacă e într-un acces de furie, din ăla vecin cu nebunia, foarte frecvent în război, te va ciurui cu atâta ură, încât nu-ți va mai recunoaște nimeni cadavrul.

Nu mai aplauda războiul, puștiule!

Și cere-le iertare părinților tăi că nu ai fost atent la educația pe care se chinuiau să ți-o dea, că trăiești bine, nemaifiind în regim comunist, doar că trăiești în casa lor. Și nu-ți speli farfuria după ce o golești. Nici patul nu ți-l faci.

Și când mai ai chef să povestești cuiva despre războaie, salută mai întâi!

Altădată îți voi povesti cum la școala de gradați ne-au învățat să folosim completul de protecție împotriva ANM. Nu împotriva animalelor, ANM e abrevierea de la Arme de Nimicire, în Masă. Nu te pune nimeni pe o masă și te bate, e vorba despre arme nucleare, chimice, biologice și ce s-a mai născocit, că omenirea, evoluează, progresează. Ei, în acest complet de protecție exista o trusă personală, iar în trusă o seringă sigilată, gata umplută. În caz de atac cu o anumită armă chimică, aveai o jumătate de minut să deschizi trusa, să rupi sigiliul și să-ți injectezi serul acela în inimă. Da, ai citit corect: tu singur te deschei la piept, dacă reușești, că îți garantez eu că-ți tremură al dracului mâinile atunci, și dacă ești curajos și ai noroc să-ți nimerești inima, poate scapi cu viață. Acul e lung, nu-ți fă griji, dacă înfigi hotărât, va ajunge în mijlocul inimii tale.

Salutare, camarade!

Autor: Eduard Bucium