
Cei mai norocoși, care s-au întors acasă au fost poate bunicii, străbunicii noștri. Ceilalți, dureros de mulți, n-au mai avut copii, nepoți, au rămas ai nimănui la mii de kilometri de casa părintească. Pe urmele acestor destine tragice am pornit astăzi, în Marșul comemorativ dedicat Eroilor căzuți pe Frontul de Vest în cel de-al Doilea Război Mondial. În cadrul celei de-a doua conflagrații mondiale, Armata Română a participat, în perioada 24 august 1944 - 9 mai 1945, la bătăliile sângeroase purtate pe Frontul de Vest, pe teritoriul României, Ungariei, Slovaciei și Cehiei, suferind pierderi totale de aproape 170.000 militari (morți, răniți, dispăruți). Proiectul se va materializa prin desfășurarea unor ceremonii comemorative solemne la patru cimitire de onoare din țară și din străinătate, unde sunt înhumați, în număr impresionant, eroii români care au căzut la datorie pe Frontul de Vest:
1) Cimitirul de onoare al eroilor români din al Doilea Război Mondial, Oarba de Mureș, județul Mureș (România)
2) Parcela de onoare a eroilor români, Budapesta (Ungaria)
3) Cimitirul de onoare al eroilor români, Zvolen (Republica Slovacia)
4) Parcela de onoare a eroilor români, Cimitirul Central, Brno (Republica Cehă)
SURSA: arhiva Muzeului Militar Național
