Ascunsă în înălțimile abrupte ale Munților Bucegi, trăiește o floare care pare desprinsă dintr-o legendă veche: Sângele voinicului (Nigritella rubra). Considerată de specialiști cea mai rară plantă din flora spontană a României, această orhidee sălbatică nu încântă doar prin frumusețe, ci și prin poveste.
Cu petale roșii-rubinii, catifelate, care par a arde în bătaia soarelui de munte, floarea crește doar în zone alpine foarte înalte, în soluri sărace, acolo unde vântul mușcă din stânci și clima e necruțătoare. În ciuda mediului dur, ea înflorește delicat și tăcut, doar în lunile iunie–iulie, iar frumusețea ei este atât de aparte încât a fost protejată prin lege.
Legenda spune că numele său vine de la sângele unui voinic căzut în luptă pentru libertatea pământului – iar floarea ar fi crescut acolo unde el s-a stins, ca o amintire vie a curajului și jertfei.
Astăzi, Sângele voinicului este pe cale de dispariție, amenințat de schimbările climatice, de turiști neatenți și de distrugerea habitatelor alpine. Este inclusă în Lista Roșie a plantelor rare din România, fiind ocrotită strict.
A o vedea în mediul ei natural este un privilegiu. A o respecta, o datorie.
Pentru că frumusețea adevărată nu e cea pe care o luăm acasă, ci aceea pe care o lăsăm să trăiască acolo unde-i e locul.

Japonia - tara respectului fata de natura!
În Japonia, atunci când un copac bătrân se află pe traseul unui proiect de construcție – fie el o clădire, o șosea sau o gară – nu este îndepărtat cu ușurință. În loc să fie tăiat, cum s-ar întâmpla în alte părți ale lumii, acest arbore este tratat cu grijă și respect. Autoritățile și specialiștii aleg să îl reloce cu atenție, printr-un proces tehnic sofisticat, menit să îi protejeze rădăcinile și să îi asigure supraviețuirea într-un alt loc.
În Japonia, țară cunoscută pentru armonia subtilă dintre modernitate și tradiție, relația dintre om și natură este profund respectată și cultivată încă din cele mai vechi timpuri. Acest respect se manifestă nu doar în grădinile zen sau în festivalurile dedicate anotimpurilor, ci și în modul în care japonezii aleg să intervină asupra mediului înconjurător atunci când vine vorba de dezvoltare urbană sau infrastructurală.
Un exemplu elocvent este felul în care sunt tratați copacii bătrâni, care se întâmplă să se afle pe traseul unui proiect de construcție – fie că este vorba de ridicarea unui imobil modern, de extinderea unei căi ferate sau de reamenajarea unei străzi aglomerate. În multe alte părți ale lumii, acești arbori ar fi văzuți ca simple obstacole în calea progresului, eliminați rapid pentru a face loc utilajelor și betonului. În Japonia, însă, un astfel de copac nu este considerat doar o plantă, ci un simbol viu al trecutului, al rezilienței și al legăturii sacre dintre oameni și pământ.
De aceea, în loc să fie tăiat, el este relocat cu grijă și demnitate, într-un proces extrem de meticulos, care poate dura săptămâni sau chiar luni. O echipă formată din ingineri, arboricultori și specialiști în conservarea peisajului studiază cu atenție structura rădăcinilor, sănătatea trunchiului, orientarea naturală și condițiile de mediu necesare supraviețuirii. Se folosesc echipamente speciale – macarale, platforme hidraulice, containere de transport climatizate – și se pregătește minuțios noul loc de plantare, astfel încât mutarea să nu afecteze în mod ireversibil viața copacului.
Un astfel de gest nu este doar un exemplu de bună practică ecologică, ci reflectă un întreg mod de gândire. În cultura japoneză, copacii seculari sunt adesea considerați kami – spirite sacre, în tradiția shintoistă – și sunt tratați cu aceeași grijă ca o ființă vie de rang înalt. Fiecare relocare devine un act de recunoștință și de continuitate, un mod prin care trecutul este păstrat și integrat în viitor, nu șters în numele modernizării.
Această grijă specială acordată fiecărui copac reflectă o filosofie profundă a echilibrului: ideea că dezvoltarea nu trebuie să vină în detrimentul mediului natural, ci că cele două pot coexista în armonie. Japonia ne arată că este posibil să construiești zgârie-nori, trenuri de mare viteză și centre urbane ultramoderne, fără să ignori prezența liniștită a unui arbore vechi de 150 de ani, care a fost martor tăcut al schimbărilor din jurul lui.

Într-o lume grăbită, în care deseori natura este sacrificată în numele progresului, Japonia rămâne un exemplu de respect, viziune și echilibru, amintindu-ne că uneori, cea mai mare formă de civilizație este tocmai capacitatea de a proteja ceea ce nu poate vorbi, dar trăiește alături de noi.

"Japonia prin religia ei națională – șintoismul – se apropie cel mai mult de păgânism. Nivelul lor de trai este superior, au mulți poeți și artiști, multe arte și tratează natura cu tandrețe. Nivelul lor tehnologic este mult superior celorlalte țări. În traducere -șintoism- înseamnă calea zeilor. Țelul adepților șintoismului este de a trăi în armonie cu natura. Așadar, modelul de viață japonez ar fi necivilizat și îngrozitor. La fel era definită și viața păgână. Omul acesta conturat astfel din punct de vedere al spiritualității îl depășea cu mult pe omul modern. Și Japonia nu este nici excepția, nici unicul exemplu."

SA INVATAM SI NOI DE LA ACESTE EXEMPLE RESPECTUL FATA DE NATURA SI DARURILE EI!

Extrase din: Romania Noastra (FB) si
https://oanapustiu.com/…/in-amintirea-stramosilor-nostri/