Una din unitatile militare de elita a Romaniei – “Cercetare in adancime” (Cercetare/diversiune prin parasutare) a aniversat ieri 10 aprilie 2025 - 45 DE ANI DE LA INFIINTARE (“si 20 de la desfiintare”). Pe platoul “de Raport” al unitatii din Maraicneni, Buzau, au fost prezenti generali, ofiteri, subofiteri, soldati si fosti angajati civili ai UM 01451 (Companiei 386 Cercetare în Adâncime), subordonată Armatei a 2-a, în garnizoana Buzău. Intitativa evenimentului a fost a generalului (r) Dr. Costel Olteanu, fost comandant al unitatii. Momentele emotionante au cuprins atat prezentarea pe scurt a istoriei unitatii de elita a Armatei Romane, cat si un scurt serviciu religios, cu depuneri de coroane, la locurile din unitate, unde si-au pierdut viata ca eroi ai Revolutiei din decembrie 1989, doua cadre militare.

Redam pe scurt istoricul acestei unitati militare de elita (sursa: revista militara “Cercetasii buzoieni” - nr.1 si nr. 2, articole scries si dedicate acestei unitati de generalul (r) Dr. Costel Olteanu ):

“… In Oltenia şi Moldova, s-au înfiinţat, iniţial, două noi comandamente de nivel armată, cu sediile în garnizoanele Craiova şi Buzău, care, subordonând forţele din zonele de responsabilitate, au înfiinţat Armata (A.) a 3-a, respectiv a 2 -a (Armata a 4-a rămânând în Transilvania, iar în Bucureşti, înfiinţându-se comandamentul Armatei 1). Din cele două companii de cercetare în adâncime existente la acea dată, la Bucureşti şi Huedin, s-au constituit nucleele viitoarelor companii de cercetare în adâncime ale noilor structuri. Astfel, prin Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. 0008 din 02.04.1980, se ordonă înfiinţarea Companiei 386 Cercetare în Adâncime (Cp. 386 Cc. Ad.), subordonată Armatei a 2-a, în garnizoana Buzău. Ca urmare, pe 29 aprilie 1980, un detaşament precursor constituit din 2 ofiţeri (locotenentul - major Negrilă Adrian, care asigura şi funcţia de comandant al companiei, admis să urmeze cursurile Academiei Militare Generale, şi locotenentul Atomei Ştefan), 2 subofiţeri (sergenţii majori Luiuz Maricel, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, erou al Revoluţiei din 1989, Amihăiesei Dănuţ - Dumnezeu să-l odihnească în pace şi pe el !) şi 10 militari în termen – toţi din Cp. 313 Cc. Ad. din Bucureşti - se prezintă în cazarma Regimentului 47 Transmisiuni (R. 47 Trs.), pentru a lua în primire spaţiile repartizate. Ulterior, la scurt timp, în baza ordinelor şefului Direcţiei Cadre şi Învăţământ nr. D.C. 53 şi respectiv, 145 din 13 mai 1980, sunt încadrate funcţiile principale. În baza acestor ordine, pe 15 mai 1980, locotenenţii Bălan Teodor, Voicescu Gelu (cu lacrimi în ochi pentru că-şi lăsase „bulgăroaica”, studentă la A.S.E., în Bucureşti), Olteanu Costel şi Brebenel Vasile, transmisionist (Dumnezeu să-l odihnească în pace! – erou al Revoluţiei din 1989) au debarcat în gara din Buzău, plini de vise, dar conştienţi de greutăţile pe care le aveau de înfruntat, ştiind că nu mai puteau beneficia de experienţa nici unui coleg mai vechi în branşă. Entuziasmul tinereţii şi dragostea de meserie i-au ajutat să treacă peste greutăţile inerente începutului şi să treacă la operaţionalizarea acestei structuri (sistemul de transmisiuni, amenajarea încăperilor, activităţi de organizare a echipării, hrănirii şi odihnei etc.). Cp. 386 Cc. Ad. era alcătuită din: comandă (trei funcţii), 5 grupuri de cercetare în adâncime prin paraşutare, 2 grupuri de cercetare geniu şi chimic (prin paraşutare), 1 pluton transmisiuni şi 1 pluton transport.
Obiectivul principal al companiei era creşterea capacităţii operaţionale a comenzii şi ridicarea continuă a nivelului de instruire a trupei pentru a fi în măsură să obţină şi să transmită oportun informaţiile şi datele necesare luării deciziei optime de către comandantul Armatei a 2-a pentru respingerea oricărei agresiuni declanşate prin surprindere, în zona de responsabilitate a acesteia…
… Intr-un timp relativ scurt, prin eforturile conjugate ale personalului unităţii şi secţiei cercetare a Armatei, Cp. 386 Cc. Ad. a devenit un organism închegat, cu personalitate, care s-a bucurat de respectul eşaloanelor superioare. În baza ordinului comandantului Armatei a 2-a, nr. A-26 din 30.07.1980, locotenentul - major Gavriloiu Gheorghe Lucian se detaşează, în perioada 28 iulie – 30 septembrie1980, la această structură, pentru a asigura funcţia de comandant, după plecarea locotenentului major Negrilă Adrian. În iulie 1980, la ordinul şefului secţiei, s-a organizat şi desfăşurat prima tabără de instrucţie, pe durata unei săptămâni, în poligonul de tragere Mărăcineni, poligon dispus la aproximativ 12 kilometri de cazarmă. Deplasarea spre şi dinspre tabără s-a executat pe parcursul a trei zile şi două nopţi, însumând, fiecare etapă, aproximativ 80 de kilometri, în teren şes, mediu frământat, necunoscut, cu culturi înalte, cu variaţii bruşte ale vremii, în cadrul unor exerciţii tactice complexe. A fost o perioadă minunată, care şi-a pus amprenta asupra pregătirii cercetaşilor. …În perioada 25 – 28.08.1980, tânăra unitate a susţinut primul examen practic participând la aplicaţia tactică cu trupe în zona Măcin, judeţul Tulcea. Aplicaţia, în care unitatea a fost coordonată de locotenent - colonelul Crăciunescu Nicolae, ofiţer 1 în secţia cercetare a Armatei a 2-a, a evidenţiat eforturile încununate de succes ale întregului personal. Cu acest prilej, seriozitatea şi perseverenţa în instruire şi-au arătat roadele. Munţii Măcinului nu sunt prea darnici cu cercetaşii în dispozitiv, neoferind posibilităţi de mascare şi deplasare în ascuns, iar dacă şi vremea îţi este potrivnică, situaţia se agravează drastic. … În acea aplicaţie, după „atacul” executat asupra punctului de comandă, un cercetaş, militar în termen, s-a alăturat grupului abia la al patrulea punct de regrupare, punct a cărui poziţionare o memorase după hartă şi pe care o identificase corect în teren. Aceasta s-a petrecut după aproximativ 12 ore de acţiune independentă în care a trebuit să se desprindă de inamic. Instrucţia tehnică de transmisiuni a căpătat valenţe intensive sub conducerea inimosului instructor, locotenentul Brebenel Vasile, care a pus suflet în pregătirea specialiştilor. Roadele acestei munci intense au fost evidenţiate cu prilejul primului examen de specialist de clasă, susţinut în perioada 08 – 12 septembrie 1980. În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.C. 0489 din 15 august 1980, locotenentul-major Molocea Alexandru Mihai, absolvent al Academiei Militare, Facultatea de comandă, Secţia arme întrunite, se numeşte în funcţia de comandant al Cp. 386 Cc. Ad. a Armatei a 2-a, fiind primul comandant numit al acestei structuri independente. Domnia sa fusese comandant al companiei de cercetare a R. 33 Mc. - Botoşani, deci cercetarea nu-i era străină, dar nu avusese contact cu cercetarea în adâncime, prin paraşutare. Nu s-a jenat să înveţe de la subordonaţi tainele noii meserii şi pe cele ale paraşutismului militar, deşi, la peste 32 de ani, calităţile fizice şi psihice nu te ajută în aceeaşi măsură ca la 21-22 de ani, reuşind, într-un timp scurt, să-şi apropie cadrele şi militarii în termen şi să cristalizeze colectivul. Sub conducerea sa competentă, se depun eforturi susţinute pentru a se imprima instrucţiei un caracter practic, adaptat la specificul misiunilor. … În octombrie 1983, este numit la comanda companiei căpitanul Marinescu Dumitru, ofiţer care se ridică din rândul cadrelor subunităţii şi exercită funcţia până la data de 7 septembrie 1984, când devine ofiţer - elev în cadrul Academiei Militare. În locul acestuia, este numit căpitanul Dragomir Aurelian, proaspăt absolvent al Academiei Militare, paraşutist cu mare experienţă - format în cadrul Regimentului 60 Paraşutişti „Băneasa – Otopeni”. În fiecare an, instrucţia devine tot mai complexă, iar rezultatele aplicaţiilor pe obiective reale şi cu trupe, din ce în ce mai dese, se situează la nivel maxim. Prin înţelegerea profundă a necesităţilor de diversificare şi completate a instrucţiei, colonelul Chiriac Mihai, al doilea şef al secţiei cercetare a Armatei a 2-a, a aprobat şi sprijinit realizarea unei săli de sport, cu specific de autoapărare, care să îmbogăţească baza materială de instrucţie. Aceasta a reprezentat primul pas pe calea perfecţionării însuşirii tehnicii artelor marţiale de către cercetaşi. Domnia sa a aprobat, ulterior, în acelaşi scop, antrenarea cercetaşilor de către un instructor civil de karate, Doiciu Gheorghe, deţinător al centurii negre, doi dani, cu efort financiar individual. Este cu atât mai merituos acest fapt deoarece, în acea perioadă, acest sport era total interzis, practicarea sa desfăşurându-se în deplină clandestinitate. Mutarea unităţii, în septembrie 1985, din cazarma R. 47 Trs. în cazarma R. 3 Ge., în localitatea Mărăcineni, dispusă la nord de oraşul Buzău, a reprezentat un salt aparte în asigurarea unor condiţii cât mai bune instruirii cercetaşilor. Activitatea s-a desfăşurat la insistenţele realiste ale noului şef al cercetării Armatei, maiorul Apostu Nicu, un militar deosebit, beneficiar al unei vaste experienţe în domeniu dobândită pe parcursul activităţii sale, inclusiv aceea de comandant al Batalionului 528 Cercetare al Diviziei din Brăila. Prin mutarea căpitanului Dragomir Aurelian, conform ordinului comandantului Armatei a 2-a nr. A 1 din 6 ianuarie 1986, revine la comandă maiorul Molocea Mihai, care deţine funcţia până în septembrie 1987. De la aceasta dată, până în aprilie 1990, comandant al Cp. 386 Cc. Ad. este maiorul Marinescu Dumitru, între timp, absolvent al Academiei Militare. Evenimentele de la sfârşitul anului 1989, care au marcat o cotitură importantă în istoria României, au determinat o activitate susţinută şi din partea militarilor Cp. 386 Cc. Ad. Misiunile încredinţate în aceasta perioadă, au fost îndeplinite foarte bine, dar subunitatea plăteşte cu jertfe de sânge. Sublocotenenţii post-mortem Luiuz Maricel şi Ştefan Ciprian au căzut la datorie.
Câteva din reperele istoriei Companiei/Batalionului 386 Cercetare
În aprilie 1990, este numit la comanda companiei căpitanul Olteanu Costel.
În luna iulie 1992, pe fondul transformărilor care au iar sarcinile de instruire pe linie de specialitate cresc an de an şi urmat Revoluţiei din Decembrie 1989, compania se sunt confirmate la verificări, controale şi pe timpul participării la tot restucturează, primește o nouă denumire - Compania 386 Cercetare în Dispozitivul Inamicului prin Paraşutare şi un nou stat de organizare, în care se regăsesc, ani de la înființare. Fiind o unitate ale cărei misiuni solicitau o mare mijloaceeracea cuprinsă în organigramă sau solicitată. … In timp, “cercetasii de dupa pod” si-au castigat faima prin formele de instruire atractive și activităţi de instruire în comun cu alte armate sau activităţi spectaculoase, dar grele și riscante in același timp, adaptate la demonstrative prezentate cu diferite prilejuri.

Unitatea dispunea de o foarte bună bază materială de instrucţie, compusă din săli de specialitate, poligon automatizat de tragere cu armamentul din dotare, de instrucţie genistică şi de trai în condiţii de izolare (dispuse la aproximativ 1 kilometru nord de cazarmă), minibază de pregătire specifică la sol a paraşutiştilor, porticuri de gimnastică și terenuri de sport. Pentru executarea paraşutărilor, batalionul utiliza aerodromul militar Boboc, aerodromul cu pistă de pământ Buzău şi diferite raioane dispuse în apropiere (Cochirieanca, aerodrom Buzău, pădurea Spătaru, pădurea Frasinu, lacurile Jirlău, Mihăileşti, Balta Albă, lunca râului Buzău etc.). Pentru desfăşurarea taberelor de instrucţie cu specific de alpinism, se utilizau facilităţile din zona Cheile Râşnoavei, Brădet şi Renţea, pentru instrucţia pe schiuri, zona predilectă era Predeal (cabana Vânătorilor de Munte) sau Soveja, pentru scafandrerie, Constanţa și Eforie, iar pentru instrucţia la apă, lacurile Jirlău, Fulga etc.
Pas cu pas, beneficiind și de experienţa anterioară, B. 386 Cc. şi-a câştigat un binemeritat renume, fapt concretizat în găzduirea diferitelor vizite de lucru, schimburi de experienţă, activităţi de instruire în comun cu alte armate sau activităţi demonstrative prezentate cu diferite prilejuri.
Pe această linie pot aminti câteva evenimente reprezentative: vizita şefului Statului Major al Trupelor de Uscat din armata franceză, generalul Monchal, în mai 1996, căruia i-au fost prezentate exerciţii ce au cuprins aspecte din principalele activități de instruire ale cercetaşilor unităţii, în 21 februarie 1997, oaspete al unităţii a fost domnul. Keith Reigart, Ataşatul Militar Adjunct al Apărării pentru Trupele de Uscat ale S.U.A; desfăşurarea, între 8-20 iunie 1997, a unor activități complexe de instruire în comun, pe linie de specialitate, cu o subunitate de cercetare americană compusă din 3 ofiţeri şi 5 subofițer; schimb de experienţă pe linia organizării şi desfăşurării activităţii de planificare şi execuţie a activităţii de informaţii, între 14-17 septembrie 1999, cu o delegaţie de cadre din Şcoala de Informaţii a SUA din Fort Huachuca şi vizita Excelenței sale, Ambasadorul SUA în România, domnul Rosepeppe. Chiar dacă aprecierile superlative ale oaspeţilor la adresa militarilor unităţii au cuprins şi specificul misiunilor de cercetare, au făcut din calitatea procesului o doză de politeţe, am certitudinea că, în cea mai mare parte a lor, au fost sincere.
Incepând cu luna februarie a anului 1998, unitatea a primit ordin să instruiască militari în termen care, după parcurgerea ciclului 1 de instrucţie, erau mutaţi în toate unităţile/subunităţile de cercetare din Armata României (la început, numai pentru instruirea cercetaşilor în dispozitiv prin paraşutare şi ulterior, din toamna anului 1999, și pentru ceilalţi cercetaşi). Această activitate a presupus o muncă susţinută de preluare şi amenajare a noi spaţii de cazare, hrănire, instruire, păstrare a tehnicii, dotare cu transportoare de cercetare, mitraliere de 14,5 mm., creşterea necesarului de aparatură artileristică etc. Se deduce foarte uşor efortul depus pentru întocmirea a noi documente de conducere a instrucției. Efortul intens al personalului unităţii nu a fost nici pe departe sprijinit, la nivelul necesarului, de eşalon superior, mai ales în partea a doua a anului 1999. Din acest moment, a fost nevoie de detaşarea unor instructori - ofiţeri şi subofiţeri, din alte unităţi şi subunități care să suplinească lipsa instructorilor cercetaşi, specialişti în cercetarea la contact (pe autoturisme sau transportoare blindate). Această sarcină a influenţat puternic nivelul de operativitate al batalionului, fapt pentru care, iniţial, am considerat-o temporară. Această „temporaritate” s-a dovedit, de fapt, a fi permanentă, B. 386 Cc. fiind transformat în Baza 15 Instrucție Cercetare - Bz. 15 Instr. Cc. (1 iunie 2001, în baza dispoziţiei şefului S.M.G. din 14 mai 2001).
Explicaţia acestei noi deveniri nu am reuşit să o înţeleg nici atunci şi nu o înţeleg nici acum, dar …totul este istorie.
Începând cu 1 iulie 2001, comandant al Bz. 15 Instr. Cc. a fost numit locotent-colonelul Drăgan Marian, iar pe 1 februarie 2002, colonelul Mihalcea lonel îl înlocuieşte, avându-l, ca şef de stat major, pe locotenet-colonelul Crăciun Marcel. La 1 iulie 2004, la comandă este numit colonelul Marin Cioranu, ofițer cu vastă experienţă pe linie de cercetare, venit din fruntea B. 528 Cc. şi care, pe 31 iulie 2005, primeşte ordinul de desființare a unității.
Se poate afirma, fără teama de a greşi, că în anii de existenţă, în cadrul unităţii de cercetare - fie companie, batalion sau bază de instrucţie – s-au format şi au parcurs diferite trepte în perfecţionarea deprinderilor lor, în una dintre cele mai nobile specialităţi, zeci de cadre şi mii de militari în termen. Tinereţea personalului şi boala numită „cercetare”, boală devenită, în timp, epidemie molipsitoare, pentru cea mai mare parte a cadrelor şi militarilor în termen, a determinat rezultate deosebite dublate de mari satisfacţii personale de partea ambeior grupări. Oare se putea altfel? Nu ar fi fost posibil! Frumuseţea aspră a acestei specialităţi, frumusețe dezvăluită, pe măsura acumulării cunoştinţelor teoretice şi deprinderilor practice, treptat, treptat, în toată splendoarea. „lubeşte-ți meseria şi fă-ţi din specialitatea ta un cult!”, a fost drogul administrat primelor serii de ofițeri ce au încadrat această unitate de către lectorul de cercetare din Şcoala Militară de Ofiţeri Activi, locotenent-colonelul Gavrilă Costică şi sub a cărui influenţă au acţionat continuu aceştia. Antidotul acestei boli nu a fost găsit niciodată. (Poate nici nu s-a dorit!).

SURSA: Revista “Cercetasii buzoieni”, numerele 1 si 2, istorie consemnata de Gen (r) Dr. Costel Olteanu

Iulian Gavriluta (fost soldat in termen 1992 – 1993, al acestei unitati de elita – UM 01451 Buzau)

FOTO - Liviu Stoica

P.S. Monumentul "Cercetasului Parasutist si al Parasutistilor militari ai Armatei Romane" de la marginea municipiului Buzau a fost facut cu efortul financiar al domnului sergent Nicolae Rosca, la care au contribuit si unele cadre militare din UM 01451 Buzau