Doamnelor și Domnilor, Data de 27 martie are o triplă semnificație în istoria vieții politice românești. Sunt trei momente istorice care merită atenția noastră și care pot conduce la un al patrulea, reapariția unei alternative conservatoare pentru buna guvernare a României.
1. La 27 martie /9 aprilie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat Unirea Basarabiei cu România. Situația României în martie 1918 era încă grea. La 3 martie, Rusia Sovietică încheiase Pacea de la Brest-Litovsk prin care ieșea din Primul Război Mondial. România era redusă teritorial la Moldova, Bucureștiul fiind ocupat de armatele Puterilor Centrale (erau trupe germane, austro-ungare, bulgare și otomane).
Dacă ar fi să intrăm pe tărâmul istoriei Războiului de Reîntregire, știm că în 6 decembrie 1916, Puterile Centrale au ocupat Capitala, Muntenia, Oltenia, Dobrogea fiind ocupate militar de Puterile Centrale.
La Iași, a funcționat Guvernul României, legitim. Tot acolo, a funcționat și Parlamentul legitim. Acolo s-a refugiat și Familia Regală a României. Frontul s-a stabilizat pe în zona Mărăști-Mărășești-Oituz. Beneficiind de aportul militar tehnic, logistic și formativ al Armatei Franceze (Misiunea Militară condusă de către generalul Henri Mathias Berthelot), Armata Română a intrat într-un proces de instrucție și pregătire tehnico-tactică, de înzestrare care i-a permis să obțină marile succese în bătăliile din vara anului 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz.
Contrarevoluția comunistă din Rusia, de la 25 octombrie/7 noiembrie 1917 a dus la dezagregarea forțelor militare ale Rusiei care erau aliate cu România. Rusia, conform decreului privind pacea, semnat de Lenin a semnat ieșirea separată din Primul Război Mondial, la 3 martie 1918, la Brest Litovsk, acceptând cedări teritoriale.
A devenit clar pentru Guvernul de la Iași că România nu mai putea rezista pe linia frontului, riscând să fie înghițită de armatele Puterilor Centrale dar și de forțele militare ruse atinse de anarhia revoluționară.
Alexandru Marghiloman a rămas la București, fiind un adept al alianței cu Puterile Centrale semnate în secret de România în 1883 și reînoite de câteva ori până în 1910. Alianța a fost denunțată de România care a intrat în război de partea Antantei cu care a semnat convenții politice și militare, după doi ani de neutralitate, revendicând Transilvania.
Alexandru Marghiloman, liderul conservator și Ionel Brătianu, liderul liberal mai aveau în comun un punct matrimonial. Eliza Știrbei Marghiloman divorțase în 1906, de Alexandru Marghiloman (Eliza Știrbei și Alexandru Marghiloman se căsătoriseră în 1890) și se căsătorise în 1907 cu Ionel Brătianu, rival politic al fostului său soț.
Guvernarea Marghiloman care a debutat la 5 martie 1918 a fost considerată una „colaboraționistă” post factum. În acord cu principiile analizei obiective istoricie, trebuie să o numim o „guvernare de sacrificiu”. Practic, la București, trebuia să se semneze un armistițiu cu Puterile Centrale și un tratat de ieșire din război. După ultimatumul dat regelui Ferdinad I al României la Răcăciuni de către ultimul ambasador austro-ungar la București până în 1916, devenit din decembrie 1916, Ministru de Externe al Austro-Ungariei, Ottokar Csernin, s-a ajuns la preliminariile discutate la Buftea și la Tratatul de la București din 24 aprilie/7 mai 1918, când România a trebuit să semneze o pace care dacă ar fi rămas definitivă, ar fi produs efecte economice până în 2008 și care ne-ar fi lăsat fără crestele Carpaților și fără Dobrogea, România având acces doar pe un drum comercial de la Cernavodă la portul Constanța.
Alexandru Marghiloman ca șef al Guvernului României, semnatar al acelei păci (ea nu a fost niciodată semnată de către Regele Ferdinand la Iași, fapt care va cântări pozitiv la Conferința Păcii de la Paris), a fost considerat responsabil principal.
Totuși, cei care-l critică pe Alexandru Marghiloman uită un lucru esențial! Unirea Basarabiei cu România la 27 martie/9 aprilie 1918 nu ar fi fost posibilă fără acordul de principiu al Puterilor Centrale! Ori, Brătianu la Iași a primit acordul de la rivalul său politic de la București, Alexandru Marghiloman care și-a folosit poziția sa guvernamentală în acest sens. Adică, înainte de la semnarea Păcii de la Buftea din mai 1918, Brătianu nu putea autoriza alipirea Basarabiei dacă nu venea acordul Germaniei, via București!
Atunci când situația pe front a devenit complicată pentru Puterile Centrale, la 24 octombrie 1918, Alexandru Marghiloman și-a depus mandatul! A realizat că el și partidul său vor primi ocara învingătorilor. În situații excepționale, un om politic excepțional este cel care-și sacrifică totul, inclusiv viitorul politic și partidul pentru binele țării sale!
Știm că înainte de Armistițiul de la Compiegne din 11 noiembrie 1918, Guvernul de la Iași a declarat război Puterilor Centrale, a cerut trupelor acestora să părăsească România și a considerat Tratatul de la București din 7 mai 1918 „nul și neavenit”!
Alexandru Marghiloman a trăit ultimii 7 ani de după sfârșitul Primului Război Mondial cu demnitate și asumare a deciziilor sale.
În 1920, va rosti un memorabil discurs în Senatul României despre făurirea României Mari:
„România Mare nu s-a făcut nici după concepţiile dvs. politice, nici după planurile noastre …dacă reuşea o concepţie politică, pierdeam Basarabia, dacă reuşea până la capăt altă concepţie politică, nu aveam Ardealul. Şi atunci, domnii mei, să ne plecăm fruntea înaintea unui geniu mai mare decât al nostru, înaintea unei pronii, care a fost mai înţeleaptă decât noi. Numiţi-o Providenţă, numiţi-o geniul rasei, botezaţi-o cum vreţi voi; să ştiţi că România a ieşit din instinctul tuturor românilor, nu din calculele făcute de unii”.
Așadar, schimbarea bazei electorale din 1919, refuzul conservatorilor față de reforma agrară, impresia opiniei publice a colaboraționismului au făcut ca Partidul Conservator să nu mai intre în Parlament, Alexandru Marghiloman murind în 1925.
De menționat este că Partidul Național Liberal a știut să se orienteze mai bine. Ionel Brătianu l-a propulsat pe Alexandru Averescu ca lider al Partidului Poporului, un partid care grupa liberali moderați, conservatori moderați, partid care a asigurat în câteva rânduri guvernarea în intervalul 1919-1922, până când PNL s-a recalibrat.
Pierzând baza electorală, urât de cei care din 1919 primiseră drept de vot universal (femeile încă nu puteau vota), Partidul Conservator care fusese mai reticent la a fi în pas cu trendul politic, a plătit prețul inerției sale politice și a dispărut de pe scena politică, deoarece liberalii și Partidul Poporului aveau ascendentul victoriei, asupra conservatorilor planând blestemul cooperării cu inamicul, cu ocupantul.
- La 27 martie 1923, Senatul României adopta Constituția din 1923, pe care Camera Deputaților o adoptase cu o zi înainte. Constituția din 1923 a fost publicată în „Monitorul Oficial” nr.282 din 29 martie 1923. Avea 8 titluri, 138 articole, din care 78 erau de fapt din vechea Constituție de la 1866. Înlocuită la 1938 de Constituția lui Carol al II-lea, Constituția din 1923 va fi repusă parțial în vigoare în 1940 și până în 1948. În ciuda faptului că nu a fost suficient gândită pentru a combate eficient pericolul totalitarismului, Constituția din 1923 rămâne practic cel mai elaborat act legislativ fundamental al perioadei interbelice.
Partidul Conservator a lăsat din 1922 până în 1941, un loc gol pe scena politică. Take Ionescu, liderul Partidului Conservator Democrat s-a aliat cu Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Român din Transilvania. Partidul Național Român s-a unit în octombrie 1926 cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache formând Partidul Național Țărănesc, acesta având o linie moderată de stânga, spre nemulțumirea conservatorilor, făcând ca PNL care avusese el înuși o orientare moderat de stânga, să ocupe partea dreaptă a spectrului politic.
Dispariția Partidului Conservator a lăsat un gol, niciodată umplut până acum, de care au profitat Partidul Comunist din România (fondat în 1921, scos în afara legii în 1924, funcționând iîn ilegalitate 20 de ani), Mișcarea Legionară (fondată în 1927, scoasă în afara legii în 1933, ocupantă a locului 3 la alegerile din 1937, după un cartel electoral semnat cu PNȚ). Pe fondul Marii Crize (1929-1933).
Au urmat dictatura antonesciano-legionară, dictatura antonesciană, războiul, dictatura comunistă până la momentul anului revoluționar 1989. Nici după primele alegeri considerate libere din 20 mai 1990, când s-a reinstaurat Parlamentul bicameral și s-a restaurat pluripartitismul în România, nu s-a constituit o inițiativă conservatoare puternică, eficientă, ca o alternativă la perioada de post-dictatură comunistă.
3.La 27 martie 2022, Partidul AUR își alegea prima oară, prin alegeri interne democratice, în cadrul unui congres al partidului, un lider, în persoana co-președintelui de la acea dată, George Simion, care a devenit președintele AUR.
În cei trei ani care s-au scurs de la acest congres, AUR a urcat în sondaje. La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, partidul a avut o creștere semnificativă devenind al doilea partid parlamentar la mică distanță de primul clasat, PSD, devansând decisiv PNL și USR. AUR s-a implicat în inițiative legislative concrete, acțiuni civice de demascare a abuzurilor autorităților, de stopare a furturilor de lemn, de împădurire a zonelor defrișate. A inițiat Caravana Medicală AUR. A reconstruit case pentru oamenii afectați de inundații la Pechea Galați.
Dacă este să analizăm actualul context politic, la un secol de la dispariția conservatorilor ca partid politic și la un secol de la decesul liderului conservator Alexandru Marghiloman, azi, PSD și PNL, alături de anexa lor perpetuă UDMR și minoritățile naționale, mimează un fel de partid averesecan (cu generalul Ciucă premier apoi cu Marcel Ciolacu premier, rămas și după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, fiind reînvestit de Președintele Iohannis, ilegitim rămas la Cotroceni după 21 decembrie 2024, la 23 decembrie 2024).
AUR a continuat să lupte prin acțiuni parlamentare destinate demascării abuzurilor petrecute în pandemie, conștientizării abuzurilor legislative ale actualei coaliții de guvernare care s-a instalat abuziv la 23 decembrie 2024.
Un partid conservator nou, asemeni AUR, de nivelul celui de dinainte de 1922, atașat valorilor naționale dar și europene, ar putea contribui la echilibrarea scenei politice românești. Ar fi un al patrulea moment pe care îl putem începe împreună, astăzi, 27 martie 2025!
Așadar, în această zi, cu triplă semnificație, gândurile mele bune se îndreaptă spre dumneavoastră membrii, alegătorii și simpatizanții AUR și vă urez să vă bucurați de această zi istorică pentru România!
Dr.Sorin Titus Muncaciu,
Deputat AUR, Circumscripția Electorală Nr. 10 Buzău,
