
Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au mers în vizită la Școla Gimnazială Cozieni, pentru a purta un dialog pe teme preventive, în vederea reducerii riscului de victimizare în rândul școlarilor și cadrelor didactice.
Polițiștii au inițiat discuții cu privire la modul de gestionare a cazurilor de bullying/cyberbullying și la importanța coeziunii grupului.
Împreună, polițiștii și elevii, au adus în atenție variantele de evitare a situațiilor în care ar putea fi expuși pericolelor și au concluzionat cu privire la necesitatea semnalării acestor situațiilor de risc.
Semne ale expunerii la violențe de tip bullying:
-Tulburări de somn și tulburări alimentare
-Tulburări de vorbire
-Tulburări comportamentale: agresivitate față de colegi, prieteni, profesori sau pasivitate la agresiunile celorlalți.
-Depresie, anxietate, introvertire, frică de abandon, frică de răniri și de moarte
-Dificultăți de învățare și socializare întâmpinate la școală.
Recomandări preventive:
Ce trebuie să facă un copil care este agresat?
-să ignore comportamentul de agresare în fază iniţială;
-să se distanţeze de situaţia şi de locul respectiv;
-să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive);
-să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).
De asemenea, părinţii sunt îndrumaţi :
-nu uitați că viața în familie constituie întâia școală pentru copii. Așadar, feriți-i de certuri, de scandaluri, de vorbe urâte, de violență, de consumul de alcool cu toate urmările lui. Nu uitați că sunteți responsabili de comportamentul lor de mai târziu;
-abordați cât de des aveți posibilitatea copilul prin discuţii deschise, în care să le câştigați încrederea, modalitate prin care să puteți afla dacă fiul/fiica dumneavoastră este victima unui act de violență;
-oferiți credit copilului în discuţii;
-acţionați imediat în cazul în care constatați că se află într-o situaţie de agresiune şi apelați la ajutor pentru a putea diminua/anula efectele unui comportament agresiv.
Ecaterina Stroescu
