
Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Buzău, organizează, vineri, 21 martie 2025, la ora 15.00, la sediul său din Galleria Mall (sala „V. Voiculescu”), a XVI-a ediţie a Festivalului „Primăvara Poeţilor”.
Cu această ocazie, scriitorul Horia Gârbea va susţine o conferinţă cu tema „Direcţii în poezia română contemporană” şi va aduce în faţa publicului cel mai recent volum de versuri „O maşină pentru zburat”, apărut anul acesta la editura NEUMA. Cartea va fi prezentată de Constantin Marafet.
Volumul de versuri „Toamnele mele” al poetei Genoveva Zafiu, apărut postum, va fi prezentat de Marcela Chiriţă.
Ca de fiecare dată, poeţii prezenţi vor citi din creaţia proprie, celebrând astfel Poezia.
În holul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău este organizată expoziţia „Primăvara Poeţilor Buzoieni”, care poate fi vizionată în perioada 21-31 martie 2025.
Aşteptăm toţi iubitorii de poezie şi de frumos să ni se alăture!
I.G.