
Potrivit ANM, România traversează cea mai rece săptămână din această iarnă, cu ninsori și temperaturi de până la -20°C. În sudul și sud-estul țării, stratul de zăpadă va atinge intre 20 si 50 cm, iar viscolul va îngreuna traficul. Frigul extrem va persista cel puțin până pe 24-25 februarie, marcând o lună februarie neobișnuit de rece, la polul opus celei din 2024, cea mai caldă din istorie, anunță meteorologii.
Elena Mateescu, director general ANM, a declarat că episodul de iarnă autentică va continua în sudul și sud-estul țării: „Vorbim pentru cele șase județe din partea de sud-sud-est a țării… aici vor mai continua perioadele cu ninsori și pe parcursul zilei de astăzi și la noapte, astfel încât stratul de zăpadă la finalul acestui episod să atingă grosimi variabile”, a explicat Mateescu. Pe parcursul saptamanii vor mai fi perioade cu ninsoare, iar vântul va sufla cu rafale de până la 45 km/h, viscolind zăpada. În zonele montane, ninsorile vor persista, menținând un strat consistent de zăpadă.
Când se opresc ninsorile
Potrivit meteorologilor, episodul de vreme rece poate dura cel puțin până în jurul datei de 24-25 februarie. „Urmează o săptămână foarte rece, cu nopți și dimineți geroase, cu siguranță cea mai rece săptămână din iarna 2024-2025, având în vedere regimul de temperaturi și masa de aer rece care se va intensifica pe măsură ce înaintăm pe parcursul acestei săptămâni”, a declarat Elena Mateescu.
În nordul țării, temperaturile vor scădea între -16 și -10°C, însă și în sud valorile vor coborî sub pragul gerului, ajungând la -10°C spre mijlocul și finalul săptămânii. În zona montană și în depresiunile intramontane, minimele pot ajunge până la -20°C. „Atenție însă la valorile de temperaturi, mai ales în zona montană, cu precădere și în depresiune, acolo unde este posibil să ne apropiem de -20°C”, a avertizat Mateescu. Masa de aer rece va domina teritoriul României, ceea ce ar putea face ca luna februarie 2025 să fie una dintre cele mai reci din istorie, la polul opus lunii februarie 2024, care a fost cea mai caldă din istorie. „Episodul de vreme rece este posibil să fie caracteristic și săptămâna viitoare, cel puțin până în jurul datei de 24-25 februarie, pentru că masa de aer rece, așa cum sunt semnalele la acest moment și informațiile, va predomina în zona țării noastre”, a precizat Mateescu.
Condițiile de trafic sunt dificile în toată țara, mai ales în județele aflate sub avertizare meteo. În București și pe autostrăzile A1 (București - Pitești), A2 (București - Constanța), A3 (București - Ploiești) și A10 (Sebeș - Turda), se circulă în condiții de iarnă, iar drumarii intervin constant cu utilaje și material antiderapant. În aceste condiții, polițiști vin cu o serie de recomandări pentru participanții în trafic: înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă; reduceți semnificativ viteza, evitând bruscarea comenzilor autovehiculului atunci când sunt precipitații, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei; curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare; în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.
SURSE: ANM, Accuweather, Digi24
