Header News Buzau 2026
Incendiu violent, cu victime, într-o locuință din Zărnești de Slănic
incendiu casa

Pompierii buzoieni au intervenit ieri seară, în jurul orei 20:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Zărnești de Slănic, comuna Cernătești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul afecta interiorul casei pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, distrugând bunuri de uz casnic și gospodăresc.

Din nefericire, evenimentul s-a soldat cu două victime de sex masculin care au suferit arsuri grave, de gradul II-III. Unul dintre aceștia în vârstă de 75 de ani, aflat în stop cardio-respirator și cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului, a fost supus imediat manevrelor de resuscitare, dar a decedat la scurt timp. Cel de-al doilea barbat în vârstă de 46 de ani, conștient, prezenta arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corporală și a primit îngrijiri medicale de urgență, fiind transportat ulterior la UPU Buzau.

Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la restul locuinței și la proprietățile învecinate. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.

Reamintim cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pentru a evita astfel de tragedii.

E.S.

SURSA: ISU Buzau

Scroll to Top