Erodarea încrederii prăbușește democrațiile

Gâfâie rău democrațiile liberale în toată lumea, pare că și-au pierdut abilitatea de a oferi soluții cetățenilor și provocărilor globale (climă, migrație, energie), percepția este că elitele sunt demult deconectate de realitatea majorității și că "sistemul" îi avantajează doar pe cei bogați. Așa se face simțită prezența unui sentiment de profundă neputință în fața unor forțe mult mai puternice, peste capetele noastre. Forțe "magice" cărora li se adaugă o cât se poate de pământeană și de gravă criză a responsabilității. Liderii lumii, în frunte cu cei politici, indiferent de ceea ce fac, de acțiunile lor, unele stupide, altele dezastruoase, nu suportă nici un fel de consecințe, corporațiile sunt concentrate doar pe profit, cu orice cost, inclusiv cel social, iar instituțiile sunt, din ce în ce mai mult și mai evident, incapabile să servească binele public. Birocrația umilește cetățenii lumii, iar autoritatea statelor, a instituțiilor, este pusă sub semnul întrebării. De ce s-a prăbușit atât de rapid lumea prosperă de altădată, cum se face că într-o eră din ce în ce mai inteligentă tehnologic și mai avansată științific pare că nimic nu mai funcționează?

Încrederea, personală și sistemică

Răspunsul, sau măcar unul dintre ele, pare că este dezarmant de simplu: lipsa încrederii! Cel puțin aceasta este una dintre concluziile Global Leadership Forecast 2025 - un studiu făcut cu participarea a zece mii de lideri de companii din 50 de țări - “Am epuizat resursele de încredere, am abuzat-o și am erodat-o continuu, nu mai avem încredere în sisteme, în lideri și, cel mai grav, nici unii în ceilalți. Ce se întâmplă în companii, acolo unde doar 29% dintre lideri au încredere în managerii lor, se declină și în viața politică și socială și invers!” Din această perspectivă, a lipsei încrederii, votanții unui candidat, să-i spunem Georgescu, sunt la fel cu votanții altui candidat, să-i spunem Antonescu. Și unii și ceilalți sunt uniți de lipsa de încredere în sistem, dar și de lipsa de încredere a unora în ceilalți și în capacitatea lor de a veni cu soluții inteligente. Cu alte cuvinte, știm foarte bine ce ne dezbină, cunoaștem însă mai puțin ceea ce ne unește, lipsa încrederii, deși pare că suntem pe poziții ireconciliabile. Și, chiar dacă nu ne-am insulta pentru alegerile noastre, chiar dacă nu am scoate nici un cuvânt și nu ne-am face nici un semn, tot am comunica, pentru că ignorarea în sine este tot comunicare. Din păcate, divizarea socială profundă a României, a Statelor Unite ale Americii, a Franței sau a Angliei, are la bază pierderea încrederii, valoarea de bază a democrației. Niklas Luhmann, un celebru sociolog german, promotor al teoriei sistemelor, distinge între trust - încredere personală și confidence - încredere sistemică, argumentând că, pentru a fi funcționale, societățile moderne au nevoie de ambele tipuri de încredere. Este exact ceea ce lipsește și celorlalte țări, dar și României, care și-a început cariera democratică printr-o minciună pe care apoi a perpetuat-o la nivel personal și instituțional până în ziua de astăzi! Dacă am avea avea măcar trust unii în alții, cu siguranță am putea demola actualul sistem și am putea reconstrui instituții care să ne ofere apoi confidence.

Cine mai sabotează democrația

Pe lângă distrugerea, erodarea încrederii, atacul asupra democrației mai este dat și de social media, prin fragmentarea informațională, de prostia și de corupția liderilor politici și, inevitabil, și de noi înșine!

Prin proliferarea dezinformării este din ce în ce mai greu să separăm adevărul de fals, iar "camerele de ecou" create de social media și de internet devin locuri în care suntem expuși doar la opinii similare. Sursele tradiționale de autoritate a informației şi credibilitatea acestora au fost subminate constant și înlocuite cu algoritmi care "gândesc" pentru noi. În plus, automatizarea a schimbat natura muncii, a pus presiune constantă pe creșterea productivității și a performanței, dar, în același timp, a avut loc și o diminuare a sensului și a scopului muncii. Aceasta pare că și-a pierdut aura demnității, dacă a avut-o vreodată, iar consecințele sunt pierderea coeziunii sociale (munca nu mai creează legături și identitate comună), cinismul generalizat față de ideea că munca duce la progres personal și social, dar și populismul care exploatează frustrările legate de muncă.

Atacul politicienilor corupți și incompetenți asupra democrațiilor îl vedem și îl simțim zilnic, nu voi insista, cred că este mult mai util și mai onest să vorbesc despre noi înșine, despre consecințele catastrofale asupra democrației ale lipsei noastre de educație și cum îi facem și pe alții să sufere din cauza propriei lipse de educație.

Cum atacă idioții democrația încă din antichitate

Pornind de la ideea că un vot nu este doar un drept fundamental, ci și o formă de putere politică asupra altora, pentru că prin decizia noastră influențăm vrând - nevrând și alte vieți, încă din antichitate au existat voci care au afirmat că votul universal nu este neapărat cea mai bună formă de guvernare, că majoritatea nu este mereu calificată în a decide.

În celebra lui lucrare, Republica, Platon era foarte critic la adresa democrației, pe care o compara cu o navă pe care toți pasagerii vor să fie căpitani și să o piloteze, chiar dacă habar nu au cum să navigheze. Raționamentul este valabil și astăzi, la vot sunt chemați toți cetățenii, indiferent de nivelul lor de educație și de cât înțeleg din ceea ce fac. El susținea că guvernarea ar trebui exercitată numai de filozofii-regi, adică de cei mai educați și mai înțelepți membri ai societății.

Aristotel însă considera democrația o formă "coruptă" de guvernare și promova politeia, un sistem mix care îmbină elementele democratice cu aristocrația.

John Stuart Mill, celebrul filozof englez al secolului al XIX lea, propunea un sistem de vot plural, în care cetățenii educați să aibă mai multe voturi. Ideea era simplă, toți avem dreptul de a vota, însă nu toate voturile ar trebui să aibă aceeași greutate.

Ce este EPISTOCRAȚIA și ce vrea ea

Jason Brennan, un filozof american, profesor de business la Georgetown University, ne propune în cartea sa “Against Democracy” un alt sistem, EPISTOCRAȚIA, în care dreptul de a vota să fie condiționat și distribuit proporțional cu educația, cunoștințele și competențele demonstrabile, prin teste, în științele politice, în economie, istorie și administrație. Epistocrația se bazează astfel pe rule of knowers, not on rule of people (regula celor care știu, nu pe regula oamenilor / a celor care doar există).

Premisa de la care pleacă este că votanții incompetenți iau decizii bazate pe prejudecăți, pe emoții, pe zvonuri și pe falsuri, nu pe analiză rațională. Ei poluează astfel procesul decizional cu voturi neinformate și, deci, și democrația în ansamblu. Sistemul propus de profesorul Brennan are în vedere, așa cum am menționat, testele de competență și votul plural, adică posibilitatea de a avea vot multiplu a celor care demonstrează cunoștințe superioare, precum și posibilitatea de a obține mai multe voturi prin educație continuă (mai multă școală, mai multe voturi). Astfel, votul multiplu devine și o recompensă a efortului pentru strădania individuală de a te perfecționa continuu. Profesorul Brennan știe ca sistemul propus de el nu este perfect, dar susține că este preferabil democrației "pure" care dă putere egală atât votanților informați cât și celor neinformați. El mai face o paralelă între obținerea obligatorie a permisului de conducere și testarea votanților, considerând că a vota fără să știi, fără să cunoști și fără sa înțelegi este ca și cum ai conduce o mașină fără permis, fără școală și fără practică.

Ce este de făcut, care sunt soluțiile

Din tabloul prezentat mai sus ar trebui să rezulte și soluțiile. Cea mai proastă dintre ele, "să apărăm democrația de votanți", ar fi și cea mai ineficientă, total greșită, pentru că ar elimina principiul fundamental al participării universale, ar exclude și ar discrimina multe grupuri sociale. În schimb, cu certitudine, dar și cu efort, am putea întări democrația prin filtrele ei, astfel încât să dăm greutate expertizei și competenței, fără să eliminăm fundamentul democrației, participarea universală. Cum am putea face aceasta?

În primul rand prin sisteme de educație care să formeze cetățeni capabili să înțeleagă complexitatea deciziilor politice. Orice om needucat este și un votant needucat, el devine un pericol nu numai pentru el însuși, dar și pentru comunitate. De aceea, ar trebui să privim binele individual în context social, noi nu putem fi bine decât dacă și celorlalți le este bine.

În al doilea rând, ar trebui să începem reconstrucția încrederii sociale, atât trust, cât și confidence, în paralel cu prevenirea tiraniei majorității. Aceasta înseamnă transparență totală în deciziile publice și corporatiste, oamenii s-au săturat să fie mințiți, “minte statul, minte privatul, minte și apropiatul”, spunea cineva referindu-se atât la oficiali, cât și la prieteni, și la familie. Liderii politici, judecătorii, managerii ar trebui să răspundă material, penal sau civil pentru eșecurile lor sau pentru deciziile eronate, altminteri "elita" va rămâne mereu de neatins, în timp ce plebea va fi pedepsită de fiecare dată. Masele largi de oameni nemulțumiți din ziua de astăzi clamează faptul că de ani de zile corupția și incompetența fac ravagii, în timp ce nimeni nu răspunde. De fapt, este vorba despre reconstrucția contractului social dintre conducători și conduși, bazat pe onestitate, competență și respect reciproc. În absența acestor elemente, prăpastia de încredere va continua să se adâncească și va submina cu succes fundamentele democrației și ale societății organizate.

În ultimul rând, calitatea liderilor, a celor care candidează. Și care ar trebui să exporte confidence, adică să fie capabili să construiască sisteme predictibile, familiare oamenilor, pentru că ei tind nu numai să aibă încredere în lider și în instituții, dar și ca acestea să funcționeze în sprijinul lor.

La urma urmei, problema nu este că unii votanți sunt proști și iresponsabili, iar candidații cel puțin inadecvați, ci că sistemul democratic actual este atât de slab, instituții, reguli și oficiali, încât nu reușește să convertească participarea universală în decizii colective înțelepte. Sigur, contează și numărul de proști, dar orișicât!

Îmi este teamă să suprapun temele expuse peste tabloul electoral din România, concluziile ar fi catastrofale. Dar măcar am vedea cu mare claritate ce este de făcut în regim de urgență astfel încât statul, serviciile speciale și oficialii să nu mai pretindă că “apără democrația de votanți” .

de Sergiu Toader, Gore Bay, Insula de sud, Noua Zeelandă