
STIRE INITIALA - Noul Bacalaureat vine cu noi probleme logistice. Elevii de clasa a 12-a sunt obligaţi să vină şi la ore în ziua în care susţin probele orale. Ministerul Educaţiei îi obligă pe directori să schimbe orarul şcolilor, astfel încât celelalte cursuri să nu fie afectate. Va fi imposibil, mai ales în şcolile cu mai multe schimburi, spun profesorii. Totuşi, ministrul Educaţiei ia în calcul ca de anul viitor să se revină la calendarul clasic de Bacalaureat.
La competenţele digitale, planurile de pe hârtie nu se potrivesc cu realitatea. Ministerul Educaţiei a cerut ca Bac-ul să nu afecteze cursurile celorlalte clase. Pentru elevii de clasa a 12-a care învaţă de dimineaţă programul se deşfăsoară absolut normal, dar de la ora 13:00, cu toţii trebuie să fie prezenţi la proba de Bacalaureat. Altfel, pentru cei care învaţă de după-amiază, proba de Bacalaureat se desfăşoară la ora 8.30, iar după aceea, cu toţii trebuie să fie prezenţi la cursuri.
Competenţele orale au fost mutate de la începutul lunii iunie la finalul lunii ianuarie, pentru a degreva elevii de stresul şi temperaturile ridicate din vară.
"Orice facilitate prespune un efort din partea profesorilor, cât şi a elevilor, să nu uităm ca această activitate de evaluare a competenţelor este plătită peste norma didactică. După ce vom analiza modul de desfăşurare în acest an, dacă se vor impune astfel de modificări, cu siguranţă vor fi luate în considerare pentru calendarul 2025-2026", a declarat Florin Lixandru, preşedintele Comisiei de Bacalaureat. Mulţi elevi de clasa a 12-a au echivalate competenţele digitale şi de limbă străină. Toţi vor susţine însă obligatoriu proba orală la Limba Română.
PRECIZARE DE ULTIMA ORA -
Ministerul Educaţiei s-a răzgândit în legătură cu susţinerea probelor de competenţe ale examenului de Bacalaureat 2025. Toate inspectoratele şcolare au fost anunţate că aceste probe vor putea fi susţinute şi în prima parte a zilei.
„Având în vedere solicitările Comisiilor județene de bacalaureat din județe în care există unități de învățământ cu număr mare de clase, candidați și profesori implicați în desfășurarea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, vă comunicăm faptul că, în baza adresei nr. 24066/10.01.2025, unitățile de învățământ pot stabili propriul program școlar. Având în vedere aceste prevederi, în unitățile de învățământ cu număr mare de clase, candidați și profesori implicați în procesul de evaluare a competențelor, Consiliul de administrație poate aproba susținerea probelor și anterior orei 13.00, încercând, în limita timpului, să nu suprapună activitatea de evaluare a competențelor cu orarul cadrelor didactice implicate”, se arătă în decizia Ministerului Educației
SURSE: MEN, EduPedu, ObservatorNews