Octav Onicescu, unul dintre cei mai remarcabili matematicieni români, și-a dedicat întreaga viață îmbinării matematicii cu aspectele practice ale vieții.

Născut în 1892 în comuna Ștefănești din județul Botoșani, Onicescu a demonstrat încă din tinerețe aptitudini academice excepționale, absolvind simultan facultățile de matematică și filozofie ale Universității din București în doar doi ani.

După participarea activă în Primul Război Mondial, și-a continuat studiile în Italia și Franța, obținând doctoratul în matematică în 1920 cu o teză despre teoria relativității.

În calitate de profesor la Universitatea din București, a introdus primul curs de calcul al probabilităților din România în 1925, contribuind semnificativ la dezvoltarea învățământului matematic românesc. Contribuțiile sale științifice sunt vaste și diverse.

Împreună cu Gheorghe Mihoc, a dezvoltat conceptul de lanțuri probabilistice cu legături complete, iar cercetările sale în acest domeniu au facilitat înțelegerea unor procese complexe, inclusiv mecanismele învățării.

A introdus concepte inovatoare precum măsura Onicescu pentru cantitatea de informație, cunoscută și sub numele de energie informațională.

Preocupat de fundamentele teoretice ale științei, Onicescu a elaborat o nouă abordare în mecanică, numită mecanica invariantivă, care urmărea să depășească anumite limitări ale mecanicii relativiste.

A condus seminarii importante despre filozofia științei și calculul probabilităților, demonstrând o viziune integratoare asupra cunoașterii.

Activitatea sa academică a inclus și organizarea Școlii de Statistică, actuariat și calcul pe lângă Universitatea din București în 1930, precum și predarea la Institutul Național de Educație Fizică.

Recunoașterea meritelor sale s-a materializat prin alegerea ca membru al Academiei Române și membru de onoare al Institutului Internațional de Științe Mecanice de la Udine. În ultimii ani ai vieții, Onicescu și-a publicat memoriile, oferind o perspectivă personală asupra parcursului său științific.

Se autodefinea nu doar ca matematician sau probabilist, ci ca un cercetător al fenomenelor umane, sociale și naturale, care utiliza matematica drept instrument de investigație.

A rămas activ în comunitatea științifică până la sfârșitul vieții sale în 1983, lăsând moștenire o operă vastă care îmbină rigurozitatea matematică cu aplicabilitatea practică.

SURSE: Academia Romana, Incredibilia.ro