Header News Buzau 2026
De Ziua internațională a solidarității umane, polițiștii din Buzău subliniază această valoare fundamentală a relațiilor dintre oameni, printr-o poveste cu iz…rutier.

Personajul principal este bunica Ecaterina, de aproape 90 de ani.

La sfârșitul lunii trecute, Bogdan și Cosmin, polițiști rutieri la Poliția municipiului Buzău, aflați în serviciu în tura de noapte, au fost sesizați că pe DN2E85, pe sensul de mers Buzău către București, la aproximativ 6 kilometri de ieșirea din municipiul Buzău, se află o persoană pe partea carosabilă, existând riscul ca aceasta să devină victima unui accident rutier.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au deplasat la locația indicată, unde au observat persoana la care făcea referire apelul: o femeie de aproximativ 90 de ani, ce acuza pierderi de memorie și dezorientare, dar care a putut furniza celor doi polițiști numele complet.

Cu sprijinul coordonatorului din cadrul Biroului Rutier, echipajul a făcut verificările specifice unei astfel de situaţii, pentru a se asigura că persoana nu a fost semnalată ca dispărută și, în scurt timp, au stabilit domiciliul acesteia.

Polițiștii au condus-o la locuinţă și au luat legătura cu rudele femeii, respectiv cu vecinii, astfel încât aceasta să rămână, cel puțin o perioadă, sub supraveghere.

Săptămâna aceasta, polițiștii au revenit să se asigure că femeia este bine.

Polițiștii i-au făcut o vizită, aducând cu ei și bunătăți de sărbători, achiziționate cu sprijinul Sindicatului SIDEPOL, dar și un mic bagaj de recomandări preventive.

Întâlnirea a fost emoționantă de ambele părți și s-a lăsat cu povești pline de tâlc și amintiri frumoase.

Conform zicalei: "Cine nu are un bătrân, să-și cumpere!", iar cei care-l au, să se bucure de el!

YouTube player
Scroll to Top