Ne-am învățat să stăm cu capul plecat. La ghișee, la doctori, la primării, la școală. Îi învățăm și pe copiii noștri asta - că dacă vrei să supraviețuiești în România, trebuie să taci și să înghiți. Să zâmbești când ți se pune un pix în față să semnezi că ești de acord. Să spui "săru-mâna" când ți se aruncă o hârtie peste tejghea.

Bunicii noștri aveau demnitate și când n-aveau ce pune pe masă.

Tăceau și răbdau, dar nu-și vindeau verticalitatea pentru un blid de linte. Nu se gudurau pe la uși să primească favoruri. Demnitatea era tot ce le mai rămăsese după ce comuniștii le luaseră totul - și n-au dat-o la schimb nici măcar pentru pâine albă.

Azi ne vindem demnitatea pe bucăți, ca la talcioc. Un pic pentru un post călduț la stat. Alt pic pentru o adeverință mai rapidă. Încă un pic pentru un diagnostic mai blând. Ne-am transformat într-un popor de șmecheri mici care știu să se descurce, să găsească portițe, să dea ciubucuri și să facă plecăciuni.

Ne uităm în jos când vedem nedreptăți, că "așa e în România". Ridicăm din umeri când auzim de hoții și spunem "măcar ăsta mai și face ceva". Ne-am obișnuit cu mizeria morală cum se obișnuiește câinele cu lanțul - până nu-l mai simte.

Dar știți care-i faza? Demnitatea e ca mușchiul - dacă n-o folosești, se atrofiază. Dacă n-o exersezi, dispare. Și-am ajuns un popor cu demnitatea atrofiată, care preferă să se vaite la o bere decât să spună "Nu!" când trebuie.

E timpul să ne recăpătăm verticalitatea. Să ne aducem aminte că suntem urmașii unor oameni care au preferat să moară în picioare decât să trăiască în genunchi. Că avem în ADN demnitatea țăranului care-și apăra pământul cu prețul vieții, a intelectualului care n-a semnat pactul cu diavolul nici în pușcărie.

Nu ne trebuie revoluție - trebuie doar să ne aducem aminte cine suntem. Să spunem "Nu!" când ni se cere să ne compromitem. Să ieșim din rând când vedem nedreptăți. Să ne învățăm copiii că demnitatea face mai mulți bani decât șmecheria, pe termen lung.

Pentru că fără demnitate nu suntem decât niște furnici care se calcă în picioare să ajungă primele la firimituri. Iar noi suntem făcuți pentru mai mult de atât.

Hai să începem cu lucruri simple: să ne uităm funcționarul în ochi când ne tratează ca pe ultimii oameni. Să cerem respect când ni se vorbește de sus. Să nu mai dăm șpagă "că așa merge treaba". Să nu mai acceptăm jumătăți de măsură și promisiuni deșarte.

Pentru că demnitatea nu e un lux - e aerul fără de care o națiune se sufocă încet, până devine o turmă de sclavi zâmbitori care-și vând și mama pentru un loc mai în față la coadă.

L.A.

SURSA: strictsecret.ro