ANM a emis prognoza meteo pentru zilele următoare. Potrivit meteorologilor, începând de joi noaptea, ploile se vor transforma în ninsori și va ninge pe arii extinse. Finalul săptămânii va fi mohorât, cu ploi, lapoviță și ninsori în toată țara.
ANM, prognoza meteo pentru joi, în țară
Temperaturile vor fi normale pentru această dată, iar cerul va fi mai mult noros, cu precipitații temporare pe arii restrânse. Acestea vor predomina, sub formă de ploaie, în Dobrogea, vor fi mixte în Muntenia și Oltenia, iar la munte și în zonele subcarpatice, precum în Moldova, va ninge.
Vântul va sufla slab și moderat, cu o ușoară accentuare pe litoral. Temperaturile minime se vor situa între -4 și 5 grade, mai scăzute în depresiuni, iar cele maxime între 1 și 8 grade. Dimineața, pe arii restrânse, va fi ceață.
Prognoza meteo pentru vineri, în țară
Vremea va fi mohorâtă, iar temperaturile se vor situala valori normale pentru perioada anului. În timpul zilei, pe spații mici vor fi precipitații slabe - fulguieli la munte și în Moldova, și predominant sub formă de ploaie în Dobrogea, estul Munteniei și în sudul Banatului.
Pe seară, dinspre sud-vest precipitațiile se vor extinde și vor cuprinde mare parte a țării. În sud-est, vor predomina sub formă de ploi, în centru și sud-vest vor fi mixte, iar în zonele de deal și de munte, precum și în nord și nord-est, vor predomina sub formă de ninsoare.
Vântul va sufla slab și moderat, pe litoral cu ușoare intensificări. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 și 3 grade, ușor mai mari pe litoral spre 6…7 grade, iar cele maxime se vor încadra în general între 2 și 7 grade.
Vineri și sâmbătă, condiții de polei în țară
În toată țara, vremea va fi în general mohorâtă și temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În Maramureș și Transilvania, precum și nordul și nord-estul Moldovei vor fi ninsori, cu precădere dimineața și spre sfârșitul intervalului, iar în restul țării va ploua.
La munte va ninge în prima parte, ca după să se transforme în lapoviță, iar la altitudini mari vor fi doar ninsori. Izolat, vor fi condiții de polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare la munte, iar în sudul Banatului pe timpul zilei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, mai mari pe litoral, spre valori în jurul a 7 grade, iar cele maxime se vor încadra, în general, între 3 și 9 grade.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată la munte, iar în a doua parte a intervalului în Banat. Temperaturile se vor încadra între -4 și 4 grade, mai scăzute în depresiuni, iar cele maxime se vor încadra, în general, între 3 și 9 grade. Va fi ceață pe arii restrânse.
SURSE: ANM, Accuweather