Header News Buzau 2026
Scandal si bataie de strada la Calvini. Cum au fost potoliti recalcitrantii?
bataie rural bete

Poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în Calvini este în desfășurare un scandal.

Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-au deplasat echipaje de poliţişti pentru a verifica aspectele sesizate și aplicarea măsurilor legale.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan între patru localnici, cu vârste cuprinse între 30 şi 42 de ani. Aceștia s-ar fi agresat reciproc și ar fi produs pagube autoturismului unuia dintre ei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, iar polițiștii au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, cele patru persoane implicate.

În cursul acestei zile, persoanele urmează a fi prezentate parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

R.F.

Scroll to Top