O mare dilemă: Cu cine votăm?

Ma confrunt cu o mare dilema. In Romania am fost detinut politic. In America, unde am ajuns in 1969, am vrut sa ma inrolez in armata si sa lupt in Vietnam impotriva comunismului. Depasisem insa varsta de inrolare. Am pornit deci in alta directie. Mi-am facut doctoratul la Universitatea Columbia din New York si am ajuns profesor si redactor la Vocea Americii. In calitate de profesor am motivat cadetii si ofiterii Americani sa respinga ideologia ateisto-marxista. Cunoscusem comunismul si mi-am afisat public atat cunostintele, cat si convingerile moral-politice. La scolile militare Americane la care am predat am fost onorat cu mai multe distinctii si mi s-a acordat o decoratie speciala pentru „servicii exceptionale” aduse armatei. Si totusi, in ascensiunea mea sociala am ajuns sa fiu blocat, marginalizat si chiar hulit. Si sunt hulit si azi de neo-marxisti si de unii evrei atat in Statele Unite, cat si in Romania, tara pentru care m-am zbatut toata viata. Ce s-a intamplat?

Candva, in trecut si pe furis, organizatia evreiasca din Statele Unite Anti-Defamation League m-a catalogat drept anti-semit si mi-a intocmit dosar de urmarire. Si de ce au facut-o? Pentru ca indraznisem sa spun ca evreii au infaptuit revolutia bolsevica din Rusia si ulterior au comunizat intreaga Europa de Est. Dosarul a fost intocmit in perioada 1985 si 1989 cand fusesem detasat de la Washington in Carolina de Nord unde eram profesor la institutul militar special «J. F. Kennedy» de la Fort Bragg. Am revenit la Washington cu cele mai bune recomandari, dar totul a fost in zadar.

Mult timp nu am stiut ce se intampla si mi-a trebuit o vreme sa ma lamuresc. In primii zece ani ca redactor la serviciul romanesc al Vocii Americii promovasem, intre altele, problema Basarabiei si denuntasem consecintele criminale ale pactului Ribbentrop-Molotov. In acei ani, am publicat multe articole si am tinut diverse prelegeri combatand comunismul si Uniunea Sovietica. Cand mi-a aparut cartea «Bessarabia and Bukovina», in 1982, prima carte la nivel global care aborda aceasta problema in perioada post-belica, am fost felicitat si am fost invitat sa vorbesc la diverse intruniri publice. In acea perioada, eram incurajat si sustinut de autoritati si eram in ton cu politica vremii.

Situatia s-a schimbat dupa 1989 si treptat am inceput sa simt consecintele. In acel an am publicat cartea «Journey to Freedom», carte apreciata si semnalata de mai multe publicantii importante din America. Totul parea ca merge struna si ma asteptam sa fiu promovat la nivelul pregatirii, experientei si recomandarilor pe care le aveam. Si totusi, am fost blocat. De ce? Pentru ca pe de o parte mi se facuse dosarul mentionat si, pe de alta, in urma negocierilor dintre Washington si Moscova din Malta, s-a schimbat politica oficiala a occidentului. Comunismul devenise chipurile uman si America nu mai aveau nevoie de luptatori darzi si cu convingeri morale clare; aveau nevoie de aplaudaci.

Mi-au trebuit ani de zile sa inteleg noul joc politic international si cand l-am inteles m-am intrebat nedumerit: care e diferenta dintre Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 si Tratatul incheiat in Malta 50 din 1989? De fapt, sunt mai multe asemanari decat deosebiri. Amandoua au fost frumos ambalate la vedere, dar contineau protocoale secrete toxice pentru cei afectati. Despre prevederile secrete ale primului pact am aflat pentru ca occidentul a gasit convenabil la un moment dat sa le dea in vileag. Cand vom afla insa prevederile secrete ale pactului din Malta? Si pentru Romania situatia e si mai grava. Suntem singura tara ramasa in continuare victima teritoriala a pactului dintre Stalin si Hitler desi, de ochii lumii, America a denuntat pactul. Si, in plus, in aceste zile ale anului 2024, se discuta din nou despre autonomia tinutului Secuesc. Urmeaza cumva federalizarea Romaniei?

In perioada revenirii mele la Washington intre 1989 si 2001 am batut toate coridoarele Capitoliului si ale Departamentului de Stat pentru a promova drepturile Romaniei asupra Basarabiei si pentru a indrepta nedreptatea. Am trimis totodata numeroase scrisori liderilor Americani si chiar din alte tari si am prezentat analize si documente in Congresul Statelor Unite. Unii lideri politici m-au primit cu buna-vointa, dar altii au reactionat cu ostilitate. Pot documenta cu prisosinta toata acea activitate pe care am depus-o uneori singur si alte ori cu un grup restrans de prieteni si asociati. Si am insistat cu fermitate, desi am intampinat multe obstacole si dificultati. De fapt, unul dintre prieteni, deputatul si fostul amabasador American la Bucuresti David Funderburk m-a prevenit cu cele mai bune intentii ca nu am nici o sansa de reusita. El cunostea realitatea. Treptat, am inceput sa ma lamuresc si eu. Odata, de exemplu, cand eram in vizita la Comisia SUA pentru Acordurile de la Helsinki, am fost intrebat de un inalt reprezentant al comisiei: „Nick de ce te mai zbati tu pentru Moldova acum, cand Moldova e libera si independenta?”. Chiar n-au inteles nimic liderii americani sau nu vor sa inteleaga? Cam in aceiasi perioada am fost chemat la Departamentul de Stat, unde domnul Dunlop, inalt diplomat American, mi-a spus pe un ton ferm sa-mi vad de treaba mea si ma delimitez de politica externa a Americii…

In 2001 m-am pensionat si dupa ce am predat un timp la Scoala superioara a fortelor navale Americane din Newport, Rhode Island, nu am mai gasit nici o pozitie in Statele Unite unde ma tot loveam in continuu de ziduri invizibile. In consecinta am plecat ca profesor in Africa. Dupa doi ani de zile la o universitate din Etiopia, si dupa ce devenisem cunoscut si apreciat, rectorul m-a intrebat mirat: Dr. Dima, cum se face ca Romania nu te-a solicitat niciodata pentru o pozitie in ministerul de externe? I-am raspuns zambind cu mahnire ca indivizii de la conducerea tarii mi-ar pune la cale un accident mai intai si apoi mi-ar face funeralii oficiale. In 1989 Romania era cea mai pro-americana tara din lume. Azi, confratii romani ma intreaba mirati daca mai cred in America!

Ipocrizia si decaderea au ajuns la cote maxime atat in Romania, cat si in occident. Cred sincer ca, din punct de vedere moral, nu mai avem unde ne prabusi. De altfel, in urma cu mai multi ani, cunoscutul pastor American Billy Graham a facut o declaratie cutremuratoare. El a afirmat: „Daca Dumnezeu tolereaza ce se intampla azi in America va trebui sa-si ceara iertare de la populatia Sodomei si Gomorei”.

In Romania actuala condusa de politrucieni situatia este si mai sumbra. Ca sa intelegei ce se intampla in lume si in Romania in aceste zile trebue sa crezi in Dumnezeu. Si daca crezi, accepti ca, in ultima vreme, omenirea a fost cucerita de lucifer/satana care a intors pe dos toate valorile. Se pare ca Dumnezeu a deschis portile iadului sa le acorde o noua sansa rau-facatorilor. Acestia au ajuns pe pamant, dar in loc sa se indrepte, isi continua marsaviile. Infractorii au ajuns la conducere. Analfabetii si-au luat diplome de doctori. Hotii se dau drept oameni cinstiti. Minciuna a devenit adevar. Satana se vrea Dumnezeu. Cat timp vor mai fi tolerate aceste abominatii?

PS: Si totusi, eu cu cine votez? Votez cu Dumnezeu si cu Neamul Romanesc!

Autor: Prof. Dr. Nicolae Dima

Scroll to Top