NU UITATI: “Copiii stăpânilor voștri vor deveni stăpânii copiilor voștri! VRETI ASTA? SRI – Fabrica de “elite prădătoare” scăpată complet de sub orice control civil

   “ …Dacă suprapunem teoriile și conceptele descrise …peste harta socială, politică și economică a României, vom avea ocazia, dramatică de altfel, de a înțelege exact de ce ne-am împotmolit ca națiune în mlaștina neputinței, cine a priponit calul, cum se zice, de ce în jocul doar aparent democratic alegătorii pierd mereu, cu fiecare ciclu electoral și cu fiecare vot exprimat, în timp ce câștigă doar “elitele”. Cele din politică, din justiție, din afaceri, din societatea civilă și din presă. Ele au în comun apartenența la aceeași sursă a puterii scăpate de sub orice control democratic, cea a securității, reprezentată cel mai bine, dar nu exclusiv, de oamenii SRI ului, infiltrați în toate zonele care asigură acces la putere și la resurse. Adică, tocmai la esența modelului extractiv!

      Securitatea este cu siguranță cel mai galonat câștigător al Revoluției din decembrie și al marilor schimbări politice de după 1989. După ce a învins comunismul, regimul care a creat-o și pe care ea l-a apărat cu arma în mână până în ultima clipă și care i-a conferit în schimb puteri de viață și de moarte asupra cetățenilor, securitatea din România a preluat puterea încet, dar sigur, în numele democrației, măsluind-o, insinuând-o și golind-o de conținut. Iar acum profită din plin de totala ei victorie politică, economică și socială. Pârghiile puterii economice au fost mai întâi fostele rețele de comerț exterior, de exporturi strategice și de valută forte ale României comuniste (fosta UM0107, de Aport Valutar Special) care acum sunt deținute, aproape fără excepție, de foștii securiști sau de apropiații acestora, pentru că, așa cum se amuzau bingănitorii români (nota mea - "turnătorii") imediat după Revoluție, copiii stăpânilor voștri vor deveni stăpânii copiilor voștri!

Ce diferențiază România față de alte țări din sud estul Europei este amplitudinea fenomenului, infiltrarea masivă a noilor securiști în absolut toate structurile statului, controlul uriaș exercitat de aceștia asupra Justiției, asupra parlamentarilor și asupra Parlamentului, dar și calitatea lor umană execrabilă, educația precară, toate acoperite de aspirațiile agresive ale noilor brokeri de putere transformați peste noapte și în decidenți politici. Toți acești oameni au în comun un dispreț profund față de instituții, față de statul de drept și, mai ales, față de ceilalți români. Urăsc Uniunea Europeană, deși în țările acesteia își cheltuiesc banii și își plimbă soțiile tunate, desconsideră transparența, desfid democrația și regretă ordinea de altădată! Nou îmbogățiții ar vrea să închirieze Parisul, Londra sau Viena cu totul pentru evenimentele lor de familie, să-și afișeze neamul, că nevoi materiale nu mai au, și totuși se așteaptă ca nimeni să nu afle sau să-i fotografieze, să meargă la piață cu elicopterul și totuși să treacă neobservați! Puțini vorbesc o limbă de circulație internațională, aproape toți sunt stridenți deși mediocri, inadecvați deși cu acces la resurse, țopârlani sadea acoperiți de costume de firmă și ai căror ochi inexpresivi rămân ficși sub ramele uriașe, și de regulă de aur, ale unor ochelari de lux purtați chiar și atunci când este înnorat.

Instrumentele SRI: dosarul, diploma și insigna

    Securiștii români sunt și acum mai performanți decât foștii lor colegi din Est, nu se compară cu aceștia, pentru că ei au acaparat toată puterea și pentru că schimbarea din România a fost doar de regim politic, nu și de clasă socială conducătoare. Dacă în comunism, Securitatea era sluga Partidului Comunist Român, căruia îi știa de frică, acum aceeași Securitate își ia revanșa. Prin urmare, și-a subjugat partidele, politica și cele mai înalte funcții politice, justiția, economia și afacerile strategice, media și societatea civilă. Din securitatea-slugă a devenit acum prospera securitate-stăpân, pentru că statul român, slab și ineficient, a ajuns doar un muțunache pe care securiștii și-l agață la breloc. Și, culmea, cea care le oferă legitimitate și îi apără este tocmai "democrația" în numele căreia ei acționează.                 

      Arsenalul nuclear al Securității din România este format din tripleta atomică dosar, diplomă, insignă! Așa a reușit turnătorul Petrov să reziste două mandate sub președintele Băsescu, așa au fost convinși judecătorii și procurorii să acționeze conform instrucțiunilor din plicurile galbene ale securității. Scandalul Coldea - Dumbravă nu este nicidecum un caz izolat, este un fenomen, o uzanță, un circuit paralel de putere, un COVID social, un virus mortal scăpat din laboratoarele securității care arată cât de putred este sistemul. El se va reface întocmai și la timp, prin rețelele caselor de avocatură și ale judecătorilor controlați încă de pe băncile facultății, iar în locul "decăzuților" din optimizări vor apărea alți brokeri de influență pentru că gloaba de stat român știe să reacționeze doar la jăraticul elitei care îl jefuiește. Circuitul este simplu; oamenii cu insignă, cei mai mulți dintre ei, parlamentari inculți, semidocți și semianalfabeți, dar neapărat absolvenți ai Colegiului Național de Apărare, primesc în plic propunerile legislative cu dedicație, propuneri care apoi își urmează traseul prin comisii și devin legi cu ajutorul mașinăriei de vot din cadrul fiecărui partid. Așa s-au născut specialii, așa au ajuns judecătorii să "delibereze" și să-și decidă singuri propriile salarii, așa a fost masacrată propunerea de modificare a legii SRI, prin care foștilor angajați li se interzicea desfășurarea de activități similare, inclusiv consultanță, pe o perioada de 20 de ani, astfel încât "optimizările" să nu mai fie la îndemână oamenilor sistemului. Mai mult, prin noua elită prădătoare interlopii au sesizat oportunități uluitoare și de a câștiga contracte cu statul, dar și de a se onorabiliza, astfel că au început să sponsorizeze propriii lor candidați, primari sau parlamentari. Înfruntarea rușinoasă a trupelor Wagner varianta dâmbovițeană din Piața Unirii, în care o mică armată privată, dar purtătoare a însemnelor unei autorități de stat, Poliția Locală, cu jandarmii, este un astfel de exemplu care arată perfect simbioza elită prădătoare - care are acces la funcții, la decizii și la buget - și clanurile interlope care, în noul context, nu mai trebuie să dea cu pumnul și cu sabia, ci doar să-și aproprieze un primar sau un oficial.            

     Conform datelor CNSAS, Revoluția din decembrie a lăsat nevorbiți și nescriși, deci fără obiectul muncii, peste două sute de mii de informatori ai Securității, dintre care 25.000 au fost recrutați doar într-un singur an, 1989. Cifrele acestea spun multe și despre profilul nostru moral, ca popor, dar pot oferi și o explicație a faptului că "astăzi 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura". Poate și pentru că unii dintre ei înțeleg deja că există mereu același câștigător care, deși nu candidează niciodată, își alege, după criterii numai de el știute, persoanele potrivite în locurile potrivite. Elita prădătoare este cel mai mare și mai eficient recrutator național, se pricepe cel mai bine la oameni, alege numai spuma umană, "conștiințe" și "caractere", este un geambaș perfect care vinde proștilor de alegători, naivilor, iluzia prosperității prin orice mârțoagă pe care o pune apoi să "muncească" în folos propriu. Este mâzga așternută peste România, norul social toxic al așa zisei elite care s-a cocoțat în capul unor bieți  semianalfabeți funcționali, elită care câștigă mereu bani, funcții, privilegii, onoruri și demnități, toate în afara concursului democratic și exclusiv în propriul ei interes. Dacă privești fenomenul din afară, pare că "elita" și "funcționalii" se generează și se potențează reciproc, se confundă uneori, dar mă tem că nu pot exista unii fără ceilalți.      

    În studiile lor, laureații Premiului Nobel nu oferă neapărat și soluții, ei cercetează, compară și apoi trag concluzii. Una dintre ele este că în statele cu instituții puternice și cu justiție solidă, soluțiile se află în voința și în puterea cetățenilor, pe care politicienii le transpun apoi in legi, care sunt respectate de o majoritate covârșitoare! Hmm, dar asta cere voință politică, muncă, minte, energie, precum și cetățeni educați. Dacă s-ar întâmpla așa, România s-ar goli de "elite", nici nu ar mai avea cine să prăduiască și nici prăduiți n-ar mai exista, ar fi plictiseală mare! Exact după cum mi-a spus odată un purtător de insignă, "bă, pe voi, după ce că vă spală pă creier, vă mai și plictisiți acolo! "     

SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă

Scroll to Top