“Nervosi” in trafic, trasi pe dreapta de politistii rutieri. vezi si alte nereguli

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat acţiunile pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Aparatele radar care au acţionat pe principalele artere de circulaţie au înregistrat 64 de autovehicule ce au depăşit regimul legal de viteză, iar în 12 situaţii s-a impus reţinerea permisului de conducere pentru depăşirea limitelor de viteză maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate.
Cea mai mare viteză – 161 km/h, a fost înregistrată în cazul unui tânăr de 28 de ani, din Galați, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localității Costești.
Alte 6 permise de conducere au fost reţinute de poliţişti pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru neacordarea priorității de trecere.
De asemenea, 10 sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ce nu au purtat centura de siguranță și 15 sancțiuni pentru alte abateri în trafic.
De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

E.S.

Scroll to Top