Oamenii legii din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni, au depistat în flagrant delict un bărbat de 64 de ani, din Vrancea, la scurt timp după ce ar fi sustras produse din recolta unui localnic.
Fapta a fost sesizată de un bărbat de 37 de ani, din Vadu Pașii, care l-ar fi surprins pe bănuit.
Din cercetări s-a stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat pe terenul extravilan al persoanei vătămate și ar fi sustras pepeni.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.
Ecaterina Stroescu