Potrivit politistilor, duminica seara, in jurul orei 20:08, a avut loc un accident de masina grav, pe DN2E85, în Poșta Câlnău. Un autovehicul ar fi surprins și accidentat un pieton. Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Buzău, de către un șofer de 42 de ani, din București, a surprins și accidentat mortal un pieton de 42 de ani, din Vernești.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Trafic dirijat pe DN1B, în Istrița de Jos, accident rutier.
Accident rutier duminica seara, in jurul orei 22:06, pe DN1B – Istrita de Jos, Judetul Buzau. Din primele date de la fața locului este vorba despre o coliziune între două autovehicule. Anchetatorii au precizat ca este vorba despre o coliziune între autoturismul condus pe direcția Vintileanca către Buzău, de un șofer de 18 ani, și un autovehicul condus pe direcția Buzău către Mizil, de un șofer de 40 de ani, din Galați.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 18 ani și a altor doi pasageri din mașina acestuia, o tânără și un tânăr de 17 și 18 ani.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
E.S.