Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au organizat şi executat o razie în Grebănu și Râmnicelu.
În activități au fost angrenate efective mărite, astfel că au fost cooptați și polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.
Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor comise cu violenţă, a actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice în zona localurilor şi unităţilor de alimentaţie publică, prevenirea şi combaterea abaterilor la regimul circulaţiei rutiere şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, în cadrul activităţilor fiind efectuate verificări şi cu privire la modul de asigurare cu pază a mai multor obiective din cele două localități.
Polițiștii au constituit dispozitive de scotocire şi control care au acţionat inclusiv în zona unităţilor de alimentaţie publică pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice ce s-ar putea produce pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Au fost legitimate peste 180 de persoane și au fost oprite pentru control în trafic 147 de autovehicule.
Poliţiştii au controlat și 22 de unități comerciale și obiective asigurate cu pază, reprezentantul unui operator economic, din Râmnicelu, fiind sancționat pentru că nu a implementat măsurile prevăzute în analiza de risc, obligație stipulată de HG 301/2012.
Au fost verificați posesorii de arme și muniții, dar și persoanele aflate sub efectul unor măsuri preventive.
În total, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 57 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 3 la alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 27.740 de lei.
De asemenea, au fost întocmite două dosare penale, pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice și la regimul circulației.
Exemple:
1.Produse cu suspiciuni de contrafacere, ridicate în vederea continuării cercetărilor de către poliţişti.
În contextul raziei din ziua de 10 octombrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au constatat că un agent economic, din Grebănu, expunea spre comercializare articole de îmbrăcăminte ce purtau însemne similare unor mărci protejate, produse susceptibil a fi contrafăcute.
Având în vedere cele constatate, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prev. de art. 90 alin. 1 li. ,,b” din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Cele 18 produse descoperite, articole de îmbrăcăminte estimate la 2000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
2.Dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Tot ieri, polițiștii care acționau în filtre, în Râmnicelu, au oprit pentru control conducătorul unui moped, un localnic de 46 de ani, întrucât vehiculul nu avea montată plăcuță cu număr de înmatriculare sau de înregistrare.
În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
SURSA: IPJ Buzau