La data de 8 octombrie a.c., în urma materialului probator administrat, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Nehoiu au reţinut pentru 24 de ore o femeie de 46 de ani, din Nehoiu, pentru încălcarea ordinului de protecţie și violare de domiciliu.
La data de 11 august a.c., fiica femeii a solicitat intervenția polițiștilor sesizând că mama sa nu dorește să părăsească locuința tatălui său, aceștia fiind divorțați.
Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu.
Ulterior, la data de 29 august a.c., judecătoria a emis față de femeie ordin de protecție, conform căruia acesteia îi era interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri față de fiica sa, fostul soț și domiciliul acestora.
Polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în zilele de 26 septembrie, respectiv 6 octombrie a.c., femeia ar fi încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție prin aceea că ar fi venit la imobilul la care locuiește fostul soț.
Astfel, în baza materialului probator administrat, polițiștii au reținut-o pe femeie pentru o perioadă de 24 ore.
Ieri, 9 octombrie, persoana a fost prezentată parchetului, care a dispus continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar.
I.G.